Codul comercial din 1887

În comerț se aplică legea de fața. Unde ea nu dispune se aplică codicele civil.

Bursele, balciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile și intrepositele, precum și celelalte instituții care servesc comerțului se regulează prin legile și regulamentele lor speciale.

Legea considera ca fapte de comerț:

1) Cumpărăturile de produse sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea, spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț;

2) Vînzările de produse, vînzările și închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, și vînzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, cînd vor fi fost cumpărate cu scop de revinzare sau închiriere:

3) Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerț;

4) Cumpărările și vînzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;

5) Orice întreprinderi de furnituri;

6) Întreprinderile de spectacole publice;

7) Întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;

8) Întreprinderile de constructiuni;

9) Întreprinderile de fabrici, de manufactura și imprimerie;

10) Întreprinderile de editura, librarie și obiecte de arta cînd altul decât autorul sau artistul vinde;

11) Operațiunile de banca și schimb;

12) Operațiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;

13) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14) Cambiele și ordinele în produse sau mărfuri;

15) Constructiunea, cumpărarea-vînzarea și revinderea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioară și exterioară și tot ce privește la echiparea, armarea și aprovizionarea unui vas;

16) Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate contractele privitoare la comerțul de mare și la navigațiune;

17) asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții;

18) Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunii;

19) Depozitele pentru cauza de comerț;

20) Depozitele în docuri și intrepozite precum și toate operațiunile asupra recepiselor de deposit (varante) și asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.

Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerciu celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sînt de natura civilă sau dacă contratikul nu rezultă din însuși actul.

Nu se poate considera ca fapt de comerț cumpărarea de produse sau de maarfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea revânzarea acestor lucruri și nici vînzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau, sau cel cultivat de dânsul.

Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sînt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sînt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurator.

Contul curent și cekul nu sînt considerate ca fapte de comerț în ce privește pe necomercianți, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.

Sînt comercianți aceia care fac fapte de comerț, avînd comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale.

Statul, județul și comuna nu pot avea calitatea de comercianți.

Orice persoană care într-un chip accidental, face o operațiune de comerț, nu poate fi considerată ca comerciant; ea este însă supusă legilor și jurisdictiunei comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din aceasta operațiune.

Minorul de orice sex, pentru a putea face comerț și prin urmare a fi considerat ca major, întrucât privește obligațiunile contractate de dânsul ca comerciant, va trebui să aibă etatea de 18 ani împliniți, să fie emancipat, să aibă autorizațiunea înscrisă a tatălui sau, sau în caz de moarte, interdictiune ori absenta a tatălui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata și muma, autorizația tutorelui cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.

Actele de emancipare și de autorizare vor fi prezentate la tribunalul în jurisdicția căruia minorul voiește a-și stabili domiciliul sau comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta și afișate în sala tribunalului, în sala comunei, a localurilor bursei cele mai apropiate, dacă vor fi, și publicate în foaia anunțurilor judiciare a locului; toate acestea prin îngrijirea grefei.

Grefierul tribunalului va păstra la dosar proba ca afișările și publicațiunea s-a făcut.

Înainte de transcriere, afișare și publicațiune, minorul nu va putea începe comerțul sau.

Dispozițiunea articolului precedent este aplicabilă minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe care legea le considera ca fapte de comerț.

Minorul comerciant în condițiunile art. 10, pentru tot ce privește comerțul sau, poate ipoteca și instraina imobilele sale, fără a avea necesitate de vreo noua autorizațiune.

Tatăl sau muma care exercită puterea părintească sau, în lipsa-le, tutorul nu pot continua comerțul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorizați, cel dintâi de tribunalul civil și cel de-al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal.

Actul de autorizare va fi afișat și publicat conform art. 10.

Interzisul și cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comerciant și nici a continua un comerț.

Femeia maritata nu poate face comerț fără consimțămîntul expres sau tacit al bărbatului sau. Consimțămîntul bărbatului se prezuma cînd exercițiul comerțului femeii este public și notoriu, afară numai dacă bărbatul a prohibit aceasta în mod expres prin declarațiune publicată în forma art. 10 paragraful 2.

Cînd femeia nu face decât vinde în detaliu mărfurile traficului bărbatului, ea nu poate numai prin aceasta să fie considerată ca comercianta.

Dacă bărbatul este minor, el nu va putea autoriza pe femeia sa a face comerț decât numai dacă va fi fost și dânsul autorizat a da acest consimțământ după regulile și în formele prevăzute de art. 10.

Dacă bărbatul este interzis sau absent, autorizațiunea va fi data de tribunalul civil.

Femeia, deși comercianta, nu poate însă intra într-o societate comercială, în care și-ar lua o răspundere nemărginită, fără autorizația specială a soțului, sau în caz de interdicție ori absenta a acestuia, fără aceea a tribunalului civil.

În caz cînd soțul autorizeaza pe femeie în scris, autorizațiunea va fi transcrisă, afișată și publicată conform art. 10.

Femeia comercianta poate, fără autorizațiunea soțului sau, a sta în judecata și a se obliga pentru tot ce privește comerțul sau.

Ea poate, pentru acest sfîrșit, a ipoteca și instraina toată averea fără consimțămîntul soțului.

Cu toate acestea, bunurile dotale nu vor putea fi ipotecate sau înstrăinate decât în cazurile și după formele prevăzute de codicele civil.

Cînd prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câștigate de femeie, aceste bunuri și veniturile lor rămîn exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale.

Autorizațiunea de a face comerț, data minorului de către părintele sau sau de către tutor în condițiunile prevăzute mai sus, precum și aceea data de către bărbat femeii, pot fi revocate în orice timp. Actul de revocate însă trebuie să fie făcut cu observarea formelor prevăzute la art. 10.

Cu toate acestea, dacă minorul sau femeia începuse a exercita comerțul, revocarea nu va putea produce nici un efect de nu va fi aprobată și de tribunalul civil după ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeie și pe aceia care le-au retras autorizațiunea.

În nici un caz revocarea nu poate vătăma drepturile celor de al treilea, nici chiar pentru afacerile în curs de executare.

Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui să fie trimis în copie certificată, în termen de o luna de la data lui, de către ofițerul stării civile care a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicțiunea căruia se găsește stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10.

Ofițerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol, va fi supus la o amenda de 25 pînă la 100 lei; iar dacă omisiunea a fost facuta cu rea credința, la destituire: în amândouă cazurile fără prejudiciul drepturilor părților interesate.

Dacă soțul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dânsul este dator să depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o luna socotit din ziua cînd și-a început comerțul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.

Cererea de separatiune de patrimonii între soți dintre care unul este comerciant, trebuie să fie publicată în modul prevăzut la art. 10.

Hotărîrea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunțată decât după o luna de zile de la sus zisa publicațiune.

Dacă se admite separatiunea, hotărîrea definitivă va trebui să fie publicată tot în același mod, în termen de o luna de la data ei.

În lipsa acestei publicațiuni, creditorii comerțului soțului pot opune, oricînd interesul lor o cere, nulitatea separațiunii pronunțate și sa atace restituirea dreptutilor dotale ale femeii, dacă a avut loc.

Deosebit de aceasta ei pot sa exercite acțiunea ce le acorda art. 975 din codicele civil, cînd separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor.

Registrele obligatorii pentru comercianți sînt: registrul jurnal, registrul inventar și registrul copiar.

Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia și ce are sa dea, operațiunile comerțului sau, convențiunile, acceptatiunile sau girurile efectelor comerciale, și în general tot ce primește și plătește sub orice titlu, trecând la fiecare finit de luna și sumele întrebuințate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obisnuiesc în compatibilitatea comercială, dar care nu sînt obligatorii.

Comerciantul este dator a forma la începutul comerțului sau și în fiecare an, sub a sa semnatura, un invetariu de averea sa mobila și imobilă și de datoriile sale active și pasive, încheind bilanțul cuvenit. Acest inventar și bilanț le va copia în registrul special pentru aceasta și le va semna.

Toate efectele și datoriile active trebuiesc evaluate în inventariu și bilanț după prețul curent la epoca facerii inventariului.

Datoriile active greu de încasat sau indoioase se vor prețui după probabilitate; creanțele ce nu se pot incasa se vor înscrie numai pentru memorie.

Dacă sînt mai mult tovarasi solidari, trebuie să subsemneze fiecare.

El este ținut a copia în registrul special și după ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.

Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina și, afară de registrul copiar, parafate de un judecător al tribunalului locului de reședința al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localitățile unde nu exista tribunal.

Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru și va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.

Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copiar, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de ocol la finele fiecărui asn comercial spre încheiere și viza.

Tribunalul sau judecătorul de ocol va pune imediat, sub ultima operațiune înscrisă, următoarea viza:

"Astăzi la........ anul....... s-a prezetat registrul" (jurnalul, inventar) al comerciantului.......... și "s-a vizat cu a noastră semnatura", punându-se și sigiliul tribunalului sau judecătoriei.

Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalităților prevăzute în aceste doua articole.

La fiecare tribunal comercial și în localitățile unde acestea nu exista, la fiecare tribnunal de județ, se va tine un registru în care se va înscrie numele comercianților care și-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum și numărul filelor fiecăruia. Tot astfel se va urma și cu registrele pe care comerciantul le prezintă anual pentru încheiere și viza.

Dacă numerotarea sau viza unui registru a fost facuta de judecătorul de ocol, atunci acesta la finele fiecărui an, este dator sa trimită un tablou tribunalului județului sau tribunalului comercial respectiv.

Registrele comercianților vor fi ținute în limba română sau în vreuna din limbile moderne euronene, după ordinea datei fiecărei operațiuni, fără a se lasă vreun loc în alb, fără ștergere sau adaogire; se pot face îndreptări și ștersături dacă aceasta este necesar; se vor face însă numai astfel ca cuvintele îndreptate sau șterse să fie citibile.

Comercianții sînt datori a păstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe care legea le impune a tine, precum și scrisorile și telegramele primite.

Asemenea sînt datori a păstra, cel puțin pînă la doi ani, facturile mărfurilor cumpărate și introduse în stabilimentele lor.

Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecată după cererea unei părți decât în afaceri de succesiuni, comunități de bunuri, societăți și în caz de faliment.

În cursul unei contestatiuni și oricare ar fi natura ei, judecata, după cererea unei părți sau chiar din oficiu, va putea ordonă înfățișarea registrelor spre a se extrage dintransele numai ceea ce este privitor la litigiu.

Cînd registrele oferite, cerute sau ordonate a se infatisa, se afla în circumscripția unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoștința de conținutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal și a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.

Dispozițiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplică colportorilor, comercianților care fac micul trafic ambulant, cărăușilor sau acelor al căror comerț nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

Contractul sinalgamatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n-a ajuns la cunoștința propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii și acceptării, după natura contractului.

Propuitorul însă poate primi ca buna și o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dânsul, cu condițiunea ca sa încunoștințeze îndată pe acceptant despre aceasta.

Cînd propuitorul cere executarea imediata a contractului, și un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut și nici chiar necesar, după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

Pînă ce contractul nu este perfect, propunerea și acceptarea sînt revocabile. Cu toate acestea, deși revocarea împiedica ca contractul sa devie perfect, dacă ea însă ajunge la cunoștința celeilalte părți după ce acesta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoca contractul răspunde de daune interese.

În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoștința părții căreia este facuta.

Acceptarea condiționată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri și formează o noua propunere.

Cînd urmează a se hotrari adevăratul preț sau prețul curent al produselor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice și al titlurilor industriale, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice altfel de proba.

Cînd moneta arătată într-un contract nu are curs legal sau comercial în țara și cînd cursul ei n-a fost determinat de insesi părțile, plata va putea fi facuta în moneta tarii după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei și la locul plății; iar cînd în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieței celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.

În obligațiunile comerciale codebitorii sînt ținuți solidariceste, afară de stipulațiune contrarie.

Aceeași prezumtiune exista și contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligațiune comercială.

Ea nu se aplică și la comercianți pentru operațiuni care, încît îi privește, nu sînt fapte de comerț.

Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobînda de drept din ziua cînd devin exigibile.

În obligațiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de grație permis de art. 1021 din codicele civil.

Retractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 din codicele civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând într-un fapt comercial.

Obligațiunile comerciale și liberatiunile se probează:

Cu acte autentice;

Cu acte sub semnatura privată;

Cu facturi acceptate;

Prin corespondenta;

Prin telegrame;

Cu registrele părților;

Cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala și acesta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 codicele civil;

În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.

Telegrama face proba, ca act sub-semnatura privată, cînd originalul este subscris de însăși persoana arătată intransa ca trimitatorul ei. Ea face aceeași proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă, de o alta mana, cînd ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăși acea persoana.

Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. În caz cînd identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poștale, proba contrarie este admisă.

Data telegramelor stabilește, pînă la proba contrarie ziua și ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

În caz de eroare, schimbare sau întîrziere în transmiterea unei telegrame se aplică principiile generale ale culpei. Cu toate acestea, trimitatorul unei telegrame se presuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colationă sau recomanda conform dispozițiunilor regulamentelor telegrafo-poștale.

În comerț, mandatul și orice declarațiune de consimțământ chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sînt valabile și fac proba în justiție.

Registrele comercianților, ținute în regula, pot face porba în justiție între comercianți, pentru fapte și cesiuni de comerț.

Înscrierea în registre, facuta de prepusul care tine scriptele sau este însărcinat cu compatibilitatea, are același efect ca și cînd ar fi facuta de însuși stapanul.