Art. 823Comunicarea și contestarea inventarului
În vigoaredin 01.10.2011Verificat față de legislatie.just.ro la 25.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului civil față de legislatie.just.ro a fost la 25.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Compară două versiuni
(1)O copie a inventarului va fi predată de administrator persoanei care l-a desemnat și beneficiarului, precum și oricărei alte persoane interesate despre care acesta are cunoștință.
(2)Inventarul poate fi făcut public numai în cazurile și potrivit procedurii prevăzute de lege.
(3)Orice persoană interesată poate contesta în justiție inventarul sau oricare dintre mențiunile conținute de acesta și va putea solicita întocmirea unui nou inventar, cu participarea unui expert judiciar.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 01.10.2011 | Intrat în vigoare | Legea nr. 287/2009 | Forma inițială |