Închide

Art. 584Lucrările adăugate utile

În vigoaredin 01.10.2011Verificat față de legislatie.just.ro la 25.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului civil față de legislatie.just.ro a fost la 25.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)În cazul în care autorul lucrării utile este de bună-credință, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării din momentul efectuării acesteia, cu plata, la alegerea sa:

a)a valorii materialelor și a manoperei; sau

b)a sporului de valoare adus imobilului.

(2)În cazul în care autorul lucrării utile este de rea-credință, proprietarul imobilului are dreptul:

a)să devină proprietarul lucrării, în funcție de regimul acesteia, cu sau fără înscriere în cartea funciară, după caz, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie jumătate din valoarea materialelor și a manoperei, fie jumătate din sporul de valoare adus imobilului; sau

b)să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia, cu repunerea imobilului în situația anterioară și plata de daune-interese.

(3)În ambele cazuri, când valoarea lucrării este considerabilă, proprietarul imobilului poate cere obligarea autorului să îl cumpere la valoarea de circulație pe care imobilul ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.10.2011Intrat în vigoareLegea nr. 287/2009Forma inițială