Art. 2195Denunțarea unilaterală
Compară două versiuni
(1)În lipsa unei clauze contrare, finanțatorul nu poate să denunțe contractul înainte de împlinirea termenului decât pentru motive temeinice, dacă acestea privesc beneficiarul facilității de credit.
(2)Denunțarea unilaterală stinge de îndată dreptul clientului de a utiliza creditul, iar finanțatorul trebuie să acorde un termen de cel puțin 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate și a accesoriilor acestora.
(3)Dacă facilitatea de credit s-a încheiat pe durată nedeterminată, fiecare dintre părți poate să denunțe contractul, cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, dacă din contract sau din uzanțe nu rezultă altfel.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 01.10.2011 | Intrat în vigoare | Legea nr. 71/2011 | Forma inițială |