Închide

Art. 1860Pieirea lucrării înainte de recepție

În vigoaredin 01.10.2011Verificat față de legislatie.just.ro la 25.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului civil față de legislatie.just.ro a fost la 25.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Dacă anterior recepției lucrarea piere ori se deteriorează din cauze neimputabile beneficiarului, antreprenorul care a procurat materialul este dator să o refacă pe cheltuiala sa și cu respectarea condițiilor și termenelor inițiale, ținând seama, dacă este cazul, de regulile privind suspendarea fortuită a executării obligației.

(2)Atunci când materialul a fost procurat de beneficiar, acesta este ținut să suporte cheltuielile refacerii lucrării numai dacă pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor. În celelalte cazuri, beneficiarul este obligat să furnizeze din nou materialele, dacă pieirea sau deteriorarea nu este imputabilă antreprenorului.

(3)Dispozițiile prezentului articol nu sunt aplicabile atunci când pieirea sau deteriorarea are loc după recepția lucrării, situație în care antreprenorul rămâne răspunzător, dacă este cazul, în temeiul garanției contra viciilor și pentru calitățile convenite.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.10.2011Intrat în vigoareLegea nr. 287/2009Forma inițială