Închide

Art. 1278Pactul de opțiune

În vigoaredin 01.10.2011Verificat față de legislatie.just.ro la 25.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului civil față de legislatie.just.ro a fost la 25.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Atunci când părțile convin ca una dintre ele să rămână legată de propria declarație de voință, iar cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declarație se consideră o ofertă irevocabilă și produce efectele prevăzute la art. 1.191.

(2)Dacă părțile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanță prin ordonanță președințială, cu citarea părților.

(3)Pactul de opțiune trebuie să conțină toate elementele contractului pe care părțile urmăresc să îl încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a beneficiarului opțiunii.

(4)Contractul se încheie prin exercitarea opțiunii în sensul acceptării de către beneficiar a declarației de voință a celeilalte părți, în condițiile convenite prin pact.

(5)Atât pactul de opțiune, cât și declarația de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru contractul pe care părțile urmăresc să îl încheie.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.10.2011Intrat în vigoareLegea nr. 287/2009Forma inițială