Art. 670
Dacă defunctul n-a lăsat posteritate, nici frate, nici surora, nici descendenți dintr-aceștia, succesiunea se cuvine ascendenților din gradul de rudenie cel mai aproape.
Ascendenții de același grad moștenesc părți egale. (Cod civil 659 și urm., 675).
1.Ascendenții sunt chemați la succesiunea descendentului împreună cu soțul supraviețuitor al acestuia.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, art. 1 lit. c și d, soțul supraviețuitor mosteneste jumătate din averea celuilalt când vine la succesiune cu tatăl și mama defunctului - ori numai cu unul din ei - și trei pătrimi când vine la succesiune cu ceilalți ascendenți; în afară de partea sa succesorală, soțul supraviețuitor va moșteni mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și darurile de nunta și va avea totodată un drept de abitație în condițiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
2.Cu privire la dreptul de moștenire al adoptatorilor și al rudelor acestora față de adoptat, a se vedea Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopție, publicată în Monitorul Oficial nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 87/1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 168 din 29 aprilie 1998.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 01.10.2011 | Abrogat | Legea nr. 71/2011 | |
| 01.05.2001 | Modificat rândul 2, pct. 1, rândul 3, pct. 2, rândul 4, rândul 5 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 01.09.1996 | Modificat rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 01.12.1865 | Intrat în vigoare | act nemenționat de sursă | Forma inițială |