Închide

Codul administrativ · Comparație

Art. 467 Concursul pentru ocuparea unei funcții publice

Versiunea veche
05.07.2019 → 27.12.2023Forma dată de OUG nr. 57/2019
Versiunea nouă
28.12.2023 → prezentModificată prin OUG nr. 121/2023
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
12 schimbări în 12 alineate · 7 alineate neschimbateAnterioarăUrmătoarea

(1)Concursul pentru ocuparea unei funcții publice are la bază principiile competiției, transparenței, competenței, precum și pe cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale.

Neschimbat între cele două versiuni

(2)În cadrul concursului prevăzut la alin. (1), subiectele și bibliografia aferentă trebuie să conțină și tematici privind respectarea demnității umane, protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevenirii și combaterii incitării la ură și discriminare.

Neschimbat între cele două versiuni

(3)Concursul pentru ocuparea funcțiilor publice text adăugat: vacante (sfârșit)prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2), cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii, are două etape:

Modificat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023Anterioară

a)etapa de recrutare care constă în verificarea cunoștințelor generale și competențelor generale necesare ocupării unei funcții publice, realizată prin concurs național;

Neschimbat între cele două versiuni

b)etapa de selecție care constă în verificarea cunoștințelor de specialitate și competențelor specifice necesare ocupării unei funcții publice vacante, realizată prin concurs pe post.

Neschimbat între cele două versiuni

(4)Persoanele care promovează concursul național prevăzut la alin. (3) lit. a) nu dobândesc calitatea de funcționar public. Promovarea concursului național conferă dreptul de participare la concursul pe post pentru o perioadă de maximum 3 ani de la data promovării concursului național.

Neschimbat între cele două versiuni

(5)Concursul prevăzut la alin. (3) lit. a) se organizează pe baza unui plan de recrutare a funcționarilor publici care se elaborează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici și prin care se previzionează, pentru o perioadă de text eliminat: maximum 3 (sfârșit)text adăugat: 2 (sfârșit)ani, necesarul de resurse umane din funcția publică de la nivelul autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2), cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii. Planul de recrutare text adăugat: a funcționarilor publici (sfârșit)se text eliminat: supune spre aprobare (sfârșit)text adăugat: aprobă prin hotărâre a (sfârșit)Guvernului. Informațiile necesare elaborării text eliminat: Planului (sfârșit)text adăugat: planului (sfârșit) de recrutare a funcționarilor publici, precum și modalitatea de transmitere a acestora se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Modificat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

(6)Anunțul privind concursul național prevăzut la alin. (3) lit. a) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului.

Neschimbat între cele două versiuni

(7)Concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice vacante text adăugat: și temporar vacante (sfârșit)din administrația publică locală sunt concursuri pe post în care se verifică cunoștințele generale și text eliminat: cele specifice (sfârșit)text adăugat: competențele generale (sfârșit), precum și text eliminat: competențele generale (sfârșit)text adăugat: cunoștințele de specialitate (sfârșit)și text eliminat: cele (sfârșit)text adăugat: competențele (sfârșit) specifice necesare ocupării funcțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (3).

Modificat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

(8)Anunțul privind concursul pe post prevăzut la alin. (3) lit. b), respectiv anunțul privind concursul prevăzut la alin. (7) se publică pe pagina de internet a instituției organizatoare și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului. Prin excepție, termenul de 30 de zile poate fi redus la 15 zile pentru concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție temporar vacante.

Neschimbat între cele două versiuni

(9)text eliminat: La concursul pe post (sfârșit)text adăugat: Persoanele care au deja calitatea de funcționar public (sfârșit)pot participa text adăugat: la concursul prevăzut la alin. (3) lit. b) (sfârșit)și text eliminat: persoane care au deja calitatea (sfârșit)text adăugat: la alin. (7), după caz, pentru ocuparea unei funcții publice (sfârșit)de text eliminat: funcționar public (sfârșit)text adăugat: execuție, identificată prin aceeași categorie, clasă și, după caz, același grad profesional și caracterizată prin competențe generale cu același nivel de complexitate sau de nivel inferior, în sensul prevederilor art (sfârșit). text adăugat: 17 lit. b) din anexa nr. 8, cu funcția publică deținută. (sfârșit)În cazul în care text adăugat: persoana deține (sfârșit)o text eliminat: persoană care are calitatea (sfârșit)text adăugat: funcție publică de execuție caracterizată prin competențe generale cu nivel (sfârșit)de text eliminat: funcționar public este declarată admisă (sfârșit)text adăugat: complexitate inferior, pentru a participa (sfârșit) la concursul text eliminat: pe post organizat pentru ocuparea unei funcții publice vacante, raportul de serviciu al funcționarului public încetează, prin una dintre modalitățile prevăzute (sfârșit)text adăugat: prevăzut la alin. (3) lit. b), aceasta trebuie să dovedească în prealabil deținerea competențelor generale necesare ocupării funcției publice, prin promovarea probei (sfârșit)de text eliminat: lege, și ia naștere un nou raport de serviciu prin emiterea unui act administrativ de numire în funcția publică (sfârșit)text adăugat: testare avansată organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în condițiile prevăzute la art. 50-53 din anexa nr. 10 (sfârșit).

Modificat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

(9^1)text adăugat: Persoana care deține o funcție publică poate participa la concursul pe post pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) dacă a promovat, în prealabil, proba de testare avansată organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în condițiile prevăzute la art. 50-53 din anexa nr. 10, prin care se verifică deținerea competențelor generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere. (sfârșit)

Adăugat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

(9^2)text adăugat: Competențele generale prevăzute la alin. (9^1) se consideră a fi îndeplinite de către funcționarii publici care la data depunerii dosarului de concurs se află în una dintre următoarele situații: (sfârșit)

Adăugat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

a)text adăugat: ocupă o funcție publică de conducere de același nivel sau o funcție publică de conducere de nivel superior celei pentru care candidează; (sfârșit)

Adăugat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

b)text adăugat: au ocupat pentru o perioadă de minimum 3 ani o funcție publică de conducere de același nivel și/sau o funcție publică de conducere de nivel superior celei pentru care candidează. (sfârșit)

Adăugat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

(9^3)text adăugat: Persoana care deține o funcție publică poate participa la concursul pe post pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (3), dacă deține competențele generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere. Pentru verificarea de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (3) a competențelor generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere se utilizează platforma informatică de concurs în condițiile prevăzute la art. 467^1 alin. (2). Prevederile alin. (9^2) se aplică în mod corespunzător. (sfârșit)

Adăugat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

(9^4)text adăugat: În cazul în care o persoană care are calitatea de funcționar public este declarată admisă la concursul pe post organizat pentru ocuparea unei funcții publice vacante, raportul de serviciu al funcționarului public încetează, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege, și ia naștere un nou raport de serviciu prin emiterea unui act administrativ de numire în funcția publică. (sfârșit)

Adăugat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

(10)text eliminat: Procedura de organizare (sfârșit)text adăugat: Normele privind organizarea (sfârșit) și text eliminat: desfășurare a concursurilor prevăzute (sfârșit)text adăugat: dezvoltarea carierei funcționarilor publici și normele privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzut (sfârșit)la alin. (3) text adăugat: precum (sfârșit)și text eliminat: (7) se aprobă prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 625 alin. (2), la propunerea ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (sfârșit)text adăugat: modalitatea de previzionare a necesarului de resurse umane din funcția publică pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzut la alin. (3) sunt prevăzute în anexa nr. 10 (sfârșit).

Modificat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023

(11)text adăugat: Normele privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și normele privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzut la alin. (7) și art. 482 alin. (8) se aprobă prin lege. (sfârșit)

Adăugat prin OUG nr. 121/2023· în vigoare din 28.12.2023Următoarea
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul administrativ

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 375 Exercitarea raporturilor de serviciu pe perioadă determinatăModificat alin. (1) lit. a), alin. (2)Compară
Art. 394 Ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publiciModificat alin. (2) lit. b), alin. (4), alin. (4) lit. e^1), alin. (4) lit. f)Compară
Art. 396 Competența de gestionare a concursului pe post pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici și a mobilității prin rotație a înalților funcționari publiciModificat alin. (1)Compară
Art. 399AbrogatDeschide
Art. 401 Atribuțiile Agenției Naționale a Funcționarilor PubliciModificat alin. (1) lit. r)Compară
Art. 402 Procedura de stabilire și revizuire a structurii de funcții publice și de modificare a calității posturilorCompletat cu alin. (1^1)Compară
Art. 410 Întocmirea dosarului profesionalModificat alin. (1^3), alin. (1^3) lit. a), alin. (1^3) lit. b), alin. (1^3) lit. c), alin. (1^3) lit. d), alin. (1^3) lit. e), alin. (1^3) lit. f), alin. (1^3) lit. g), alin. (1^3) lit. h), alin. (1^4), alin. (1^5), alin. (1^6), alin. (1^7), alin. (6), alin. (6^1), alin. (7)Compară
Art. 411 Sistemul electronic național de evidență a ocupării în sectorul publicModificat alin. (1^2), alin. (1^3), alin. (4^1), alin. (9), alin. (9^1)Compară
Art. 411^1 Date și informații privind categoriile de personal cuprinse în Sistemul electronic național de evidență a ocupării în sectorul publicIntrat în vigoareDeschide
Art. 465 Condiții de ocupare a unei funcții publiceModificat alin. (1) lit. g), alin. (1) lit. g^1), alin. (1) lit. g^2), alin. (1) lit. l), alin. (2)Compară
Art. 465^1 Stabilitatea în funcția publicăIntrat în vigoareDeschide
Art. 466 Ocuparea funcțiilor publiceModificat alin. (2) lit. a)Compară
Art. 467^1 Platforma informatică de concursIntrat în vigoareDeschide
Art. 470 Notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu privire la organizarea concursurilor pe postModificat alin. (2)Compară
Art. 477 Condiții generale privind promovarea în funcția publicăModificat alin. (2)Compară
Art. 482 Promovarea în funcția publică de conducereModificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b), alin. (5), alin. (5) lit. a), alin. (5) lit. b), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (8) lit. a), alin. (8) lit. b), alin. (9), alin. (10), rândul 1Compară
Art. 483 Condiții pentru concursul de promovare în funcția publică de conducereModificat alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c)Compară
Art. 484 Competența de organizare a concursului de promovare în funcția publică de conducereModificat alin. (1), alin. (2), rândul 1Compară
Art. 496 Cazierul administrativModificat alin. (3) lit. c)Compară
Art. 503 Definiția și scopurile mobilității prin rotațieCompletat cu alin. (3^1)Compară
Art. 505 DetașareaModificat alin. (4), alin. (5), alin. (5^1)Compară
Art. 506 TransferulModificat alin. (5), alin. (8^1), alin. (9)Compară
Art. 507 MutareaModificat alin. (2), alin. (5)Compară
Art. 509 Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau din categoria înalților funcționari publiciModificat alin. (2), alin. (2^1), alin. (3^1), alin. (3^2), alin. (3^3)Compară
Art. 510 Dispunerea exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau a unei funcții publice din categoria înalților funcționari publiciModificat alin. (1^2), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b)Compară
Art. 511 Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau din categoria înalților funcționari publici temporar vacanteModificat alin. (1), alin. (2), rândul 1Compară
Art. 518 Reorganizarea autorității sau instituției publiceModificat alin. (2) lit. b), alin. (2^1), alin. (5)Compară
Art. 519 Eliberarea din funcția publicăModificat alin. (1) lit. f), alin. (8), alin. (8) lit. a), alin. (8) lit. b), alin. (9)Compară
Art. 525 Corpul de rezervăModificat alin. (1)Compară
Art. 597Completat cu alin. (1) lit. j)Compară

… și încă 4

Înapoi la art. 467