Închide

Art. 275Regimul juridic aplicabil actelor prefectului

În vigoaredin 03.02.2021Verificat față de legislatie.just.ro la 15.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului administrativ față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prefectul emite acte administrative cu caracter individual sau normativ, numite ordine.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(1^1)Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către secretarul general al instituției prefectului. În cazul în care funcția publică de secretar general al instituției prefectului nu este ocupată prin niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege, contrasemnarea ordinelor prefectului se realizează de către conducătorul compartimentului juridic din instituția prefectului.

(2)Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, potrivit competențelor proprii domeniilor de activitate.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(3)Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică potrivit legii.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(4)Ordinul cu caracter normativ emis de către prefect devine executoriu numai după ce a fost adus la cunoștință publică.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(5)Ordinul cu caracter individual emis de către prefect devine executoriu de la data comunicării către persoanele interesate.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(6)Ordinele emise de prefect în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunoștință publică și sunt executorii.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(7)Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată ministerului cu atribuții în domeniul de resort.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(8)Ministrul care coordonează instituția prefectului poate propune Guvernului revocarea ordinelor emise de prefect care au caracter normativ sau a celor prevăzute la alin. (2) și (6), dacă le consideră nelegale sau netemeinice, în cazul în care acestea nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice și pot leza interesul public.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(9)Prefecții sunt obligați să comunice ordinele emise potrivit alin. (2) conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

(10)Prefectul poate propune ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice centrale măsuri pentru îmbunătățirea activității serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

OUG nr. 57/2019· din 05.07.2019

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
03.02.2021Completat cu alin. (1^1)OUG nr. 4/2021Vezi modificarea
05.07.2019Intrat în vigoareOUG nr. 57/2019Forma inițială