Închide

Art. 258Alte atribuții

În vigoaredin 05.07.2019Verificat față de legislatie.just.ro la 15.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului administrativ față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Prefectul îndeplinește și următoarele atribuții:

a)sprijină, la cerere, în limita competenței, autoritățile administrației publice locale pentru evidențierea priorităților de dezvoltare economică teritorială;

b)susține, la cerere, acțiunile desfășurate de către serviciile publice deconcentrate, respectiv de către autoritățile administrației publice locale în domeniul afacerilor europene;

c)hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituții similare din țară și din străinătate, în vederea creșterii gradului de profesionalizare a instituției prefectului;

d)îndeplinește atribuțiile stabilite prin legi speciale în domeniul organizării și desfășurării alegerilor locale, parlamentare, prezidențiale, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, precum și a referendumurilor naționale ori locale;

e)asigură desfășurarea în bune condiții a activității serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, respectiv regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, precum și a activității de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative;

f)alte atribuții prevăzute de lege, precum și însărcinările stabilite de Guvern.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
05.07.2019Intrat în vigoareOUG nr. 57/2019Forma inițială