Închide

Art. 156Atribuțiile primarului în calitate de reprezentant al statului

În vigoaredin 05.07.2019Verificat față de legislatie.just.ro la 15.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului administrativ față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)În exercitarea atribuțiilor de autoritate tutelară și de ofițer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea și desfășurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecție civilă, precum și a altor atribuții stabilite prin lege, primarul acționează și ca reprezentant al statului în comuna, în orașul sau în municipiul în care a fost ales.

(2)În această calitate, primarul poate solicita prefectului, în condițiile legii, sprijinul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul de specialitate.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
05.07.2019Intrat în vigoareOUG nr. 57/2019Forma inițială