Decizia CCR nr. 29/2017

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cecilia Jabre și Amer Jabre în Dosarul nr. 2.604/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 180D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece aceasta nu a fost invocată în cadrul unei proceduri privitoare la o plângere împotriva soluției procurorului, ci în cadrul unei plângeri formulate împotriva actelor procurorului. Așadar, textul legal contestat nu are legătură cu soluționarea cauzei.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea nr. 102/CP din 19 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.604/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cecilia Jabre și Amer Jabre într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva ordonanței din 14 iulie 2015 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 705/P/2014 și a ordonanței din 25 septembrie 2015 dispusă de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 112/II-2/2015, prin care au fost respinse cererile formulate de autorii excepției, de distrugere a înregistrărilor audiovideo obținute cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în Dosarul nr. 705/P/2015.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție. Astfel, dispozițiile art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care exclud posibilitatea de a introduce plângere la instanța de judecată și împotriva soluției de respingere, în condițiile art. 339 din Codul de procedură penală, a plângerii formulate împotriva actelor și măsurilor procurorului. Capacitatea actelor și măsurilor de urmărire penală de a vătăma interesele legitime ale unor persoane este recunoscută chiar de legiuitor în art. 336 alin. (1) și art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală care prevăd dreptul oricărei persoane de a formula plângere împotriva acestor acte și măsuri, fie la procurorul care supraveghează urmărirea penală, fie la prim-procurorul parchetului, după caz. Cu alte cuvinte, legiuitorul a acceptat posibilitatea vătămării unor drepturi și interese legitime ale unei persoane printr-un act sau o măsură de urmărire penală, dar îi neagă dreptul de acces la justiție, sau, cel puțin, îl trece sub tăcere. Or, această excludere a controlului judecătoresc a unei categorii de acte și măsuri ale procurorului contravine prevederilor constituționale mai sus menționate.

6. Chiar dacă s-ar admite că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut și că poate cunoaște anumite limitări, este necesar ca respectivele limitări să fie conforme, pe de o parte cu art. 53 din Constituție, iar pe de altă parte cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Mai exact, se impune ca ingerința constând în negarea/nerecunoașterea dreptului de acces la justiție, în privința actelor și măsurilor procurorului să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie proporțională atât cu scopul urmărit (adecvată și necesară), cât și cu efectele produse. Or, în cauză, susțin autorii excepției, niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită.

7. Astfel, legea procesual penală nu neagă expres dreptul de acces la justiție, dar sugerează inexistența acestui drept și îndeamnă organele judiciare la o astfel de interpretare, prin reglementarea expresă doar a posibilității de a contesta în instanță soluțiile de clasare. Ca atare, legea procesual penală nu este clară, ci, dimpotrivă, ambiguă și echivocă, evitând să precizeze expres dacă un astfel de drept există sau nu. Ambiguitatea este cu atât mai mare cu cât în articolele anterioare - art. 336 alin. (1) și art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală - se prevede posibilitatea de a contesta la procuror actele și măsurile de urmărire penală. Dimpotrivă, având în vedere această posibilitate, rezultă că legea recunoaște existența interesului de a contesta aceste măsuri. Eliminarea/nerecunoașterea dreptului de acces la justiție în privința actelor și măsurilor procurorului nu este proporțională cu scopul urmărit, neputându-se verifica nici condiția adecvării (adică a aptitudinii acestei măsuri de a atinge scopul urmărit) și nici condiția necesității (adică a demonstrării faptului că fără această ingerință, scopul nu putea fi atins în alt fel, precum și a demonstrării faptului că forma ingerinței era cea mai mică formă posibilă pentru atingerea scopului).

8. Tribunalul Ilfov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, pentru considerentele expuse detaliat de către petenți în cuprinsul plângerii formulate, pe care și le însușește în întregime.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că autorii excepției urmăresc, practic, completarea textelor legale, soluția legislativă nemulțumindu-i din perspectiva unor omisiuni referitoare la norme a căror existență ar fi dorit-o. Așa fiind, ținând seama de exigențele art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia instanța de contencios constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, se apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

11. Avocatul Poporului apreciază că își menține opinia exprimată cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014, potrivit căreia dispozițiile criticate sunt constituționale. Astfel, cât privește procedura camerei preliminare, aceasta are în vedere soluționarea aspectelor ce țin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată și a administrării probelor, asigurându-se premisele soluționării cu celeritate a cauzei în fond care sunt strâns și exclusiv legate de asigurarea caracterului echitabil al procedurii.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 340 alin. (1) și (2) cu denumirea marginală Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată din Codul de procedură penală.

Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării lor prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016. Prin urmare, prevederile de lege criticate au următorul conținut:

(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

(2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.

15. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) referitor la accesul liber la justiție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin ordonanța din 4 august 2014, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (fapta nu există) s-a dispus clasarea cauzei în Dosarul penal nr. 705/P/2014. Ulterior, la data de 23 martie 2015, față de împrejurarea că suspiciunile inițiale legate de săvârșirea unei presupuse infracțiuni de omor nu s-au confirmat, petenții Cecilia Jabre și Amer Jabre au solicitat distrugerea suportului optic pe care erau stocate imaginile surprinse cu ocazia cercetării la fața locului. În susținerea acestei cereri s-a arătat că au fost prelucrate date cu caracter personal, fără acord, și că formulează cererea de distrugere, în temeiul dreptului la opoziție prevăzut de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația sa particulară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. În caz de opoziție justificată prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.“ Totodată, s-a mai arătat că nu a fost justificat transferul acestor înregistrări audio către alte instituții publice, în speță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

17. Prin ordonanța procurorului din 14 iulie 2015 s-a dispus respingerea cererii, comunicându-se petenților că filmarea reprezintă un mijloc de probă ce a fost realizată în cadrul cercetării la fața locului, în condițiile art. 192 și 195 din Codul de procedură penală și că, fiind administrată în cadrul unui proces penal, proba se arhivează conform Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014. Totodată, s-a mai arătat de către procuror prin ordonanța emisă că, în cauză era aplicabilă situația de excepție la dreptul de opoziție prevăzut de art. 15 din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, și anume erau incidente prevederile art. 16 raportat la art. 2 alin. (5) din aceeași lege, în sensul că prelucrările și transferurile de date cu caracter personal au fost realizate în cadrul activităților de prevenire, cercetare și reprimare a infracțiunilor și de menținere a ordinii publice, precum și al altor activități desfășurate în domeniul dreptului penal, în limitele și cu restricțiile stabilite de lege.

18. Această soluție a fost validată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov cu prilejul pronunțării ordonanței din Dosarul nr. 112/II-2/2015 din data de 25 septembrie 2015.

19. La data de 11 august 2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. 2.068/93/2015, plângerea formulată de petenții Cecilia Jabre și Amer Jabre împotriva ordonanței procurorului din data de 14 iulie 2015 pronunțată în Dosarul penal nr. 705/P/2014.

20. Prin Încheierea penală nr. 93 din 12 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 2.068/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secția penală, în temeiul art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată împotriva ordonanței procurorului din data de 14 iulie 2015 și a menținut ordonanța dată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 112/II-2/2015.

21. La data de 20 octombrie 2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 2.604/93/2015 o nouă plângere formulată de către autorii excepției atât împotriva aceleiași ordonanțe din 14 iulie 2015 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 705/P/2014, cât și a ordonanței din 25 septembrie 2015 dispusă de către prim- procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 112/II-2/2015 prin care au fost respinse cererile formulate de petenții Cecilia Jabre și Amer Jabre de distrugere a înregistrărilor audiovideo obținute cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în Dosarul nr. 705/P/2015. Cu acest prilej, petenții au invocat, totodată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală.

22. În cadrul acestui din urmă dosar, prin Încheierea nr. 102/CP din 19 noiembrie 2015, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, precum și respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate, deoarece cauza avea ca obiect plângerea formulată împotriva ordonanței din 14 iulie 2015, plângere ce a fost deja soluționată prin Încheierea penală nr. 93 din 12 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.068/93/2015, tribunalul constatând că cererea are același obiect, privește aceiași petenți și este întemeiată pe aceleași motive de fapt și de drept, astfel că, în conformitate cu principiul unicității căilor de atac, sancțiunea care intervine este inadmisibilitatea.

23. Ținând seama de aceste împrejurări, Curtea constată că invocarea excepției de neconstituționalitate în cadrul unei noi plângeri, identice cu cea introdusă la data de 11 august 2015, conferă acesteia valențele unei acțiuni principale în fața instanței de judecată de drept comun. Or, în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care partea care le ridică, instanța de judecată din oficiu sau procurorul urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. În aceeași ordine conceptuală, excepția de neconstituționalitate reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007).

24. Deși în jurisprudența sa Curtea a reținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, Curtea constată că, în cazul de față, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, autorii trebuind să o invoce cu prilejul soluționării Dosarului nr. 2.068/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția penală, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată împotriva ordonanței procurorului din data de 14 iulie 2015 și prin care a fost menținută ordonanța dată de către primprocurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 112/II2/2015 (a se vedea Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011 și Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016).

25. De asemenea, ținând seama de criticile potrivit cărora este afectat dreptul la un proces echitabil prin aceea că autorii excepției nu au posibilitatea de a supune cenzurii unui judecător condițiile și consecințele unor acțiuni de natură a afecta dreptul la respectarea vieții private și de familie, Curtea constată că, dimpotrivă, aceștia ar fi putut pretinde o eventuală încălcare a dreptului mai sus menționat și o reparare a sa, atât pe cale penală, uzând de dispozițiile art. 226 din Codul penal referitoare la Violarea vieții private, cât și pe cale civilă, în cadrul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală. În acest sens, se poate observa că, potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiției pentru apărarea oricăror drepturi garantate care le-au fost încălcate, putându-se adresa instanței competente din raza teritorială în care domiciliază, cererea de chemare în judecată fiind scutită de taxă de timbru. O situație similară a fost dezlegată identic de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 2 februarie 2016 în Cauza Corneliu Bîrsan și Gabriela Bîrsan împotriva României. Astfel, în acea cauză reclamanții au susținut că percheziția și interceptările efectuate împotriva lor au constituit o încălcare a art. 8 din Convenție, deoarece, în pofida imunității de care se bucurau în conformitate cu art. 51 al Convenției, aceste măsuri nu au fost „prevăzute de lege“ în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 8. Curtea de la Strasbourg a reținut că, de vreme ce instanțele interne au stabilit că percheziția și interceptările în discuție au fost ilegale, atunci ingerința în exercitarea dreptului consacrat de art. 8 din Convenție este evidentă. Prin urmare, în aceste condiții, reclamanții ar fi trebuit să epuizeze căile de recurs interne și să pună instanțele naționale în poziția nu doar de a recunoaște încălcarea dreptului lor, ci și de a-l repara, sesizând instanța civilă cu o acțiune în răspundere delictuală, cadru în care ar fi putut ridica problema încălcării art. 8. De aceea Curtea de la Strasbourg a statuat că cererea este inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de atac interne.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cecilia Jabre și Amer Jabre în Dosarul nr. 2.604/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru