Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Curtea Constituțională

Decizia CCR nr. 24/2017

DECIZIA nr. 24 din 19 ianuarie 2017

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Data deciziei
19.01.2017
Monitorul Oficial
Partea I, nr. 198 din 21.03.2017
Obligatorie de la
21.03.2017
Soluția
Respinsă
Dosare
12.858/3/2014/a1, 19D/2016

Dispozitivul

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eugenia-Veronica Panaitescu, Mircea-Sorin Borșa și Cătălin Patriciu Borșa în Dosarul nr. 12.858/3/2014/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articole vizate

Textul deciziei

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Eugenia-Veronica Panaitescu, Mircea-Sorin Borșa și Cătălin Patriciu Borșa în Dosarul nr. 12.858/3/2014/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și care constituie obiectul Dosarului nr. 19D/2016 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează faptul că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie un criteriu obiectiv de stabilire a instanței competente să soluționeze contestațiile în discuție. În ce privește art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 arată că nu sustrage în mod absolut de la controlul exercitat de instanțele de contencios administrativ actele emise de entitățile la care se referă Legea nr. 165/2013.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 30 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 12.858/3/2014/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Eugenia-Veronica Panaitescu, Mircea-Sorin Borșa și Cătălin Patriciu Borșa într-o cauză având ca obiect soluționarea unui regulator de competență.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile criticate din Legea nr. 165/2013 nu ar putea stabili o procedură derogatorie de la cea reglementată prin legea contenciosului administrativ, care să restrângă drepturile persoanelor acordate prin această lege, deoarece s-ar încălca art. 126 alin. (6) din Constituție. Se susține, totodată, că prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care ar permite ca actele administrative să fie supuse unui control judiciar care să nu presupună garanțiile asigurate de contenciosul administrativ. În schimb, se arată că prevederile menționate sunt constituționale numai în măsura în care permit adoptarea unor proceduri paralele mai favorabile particularului în ceea ce privește posibilitatea și instrumentele avute la dispoziție de a cere controlul judecătoresc al actelor emise de către administrație. Or, în ce privește prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc o procedură paralelă de atacare a actelor administrative emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor sau Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, autorii excepției consideră că sunt neconstituționale, întrucât restrâng drepturile particularilor conferite prin legea contenciosului administrativ, atât în privința termenului pus la dispoziție pentru atacarea acestui act, cât și a stabilirii instanței competente. Astfel, Legea nr. 165/2013 prevede că particularul trebuie să se adreseze în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, pe când procedura comună a contenciosului administrativ oferă acestuia un termen de 6 luni de la data refuzului nejustificat de soluționare a plângerii sau de la data răspunsului nefavorabil, neconferind beneficiul procedurii prealabile reglementate de Legea nr. 554/2004. Mai mult, textul criticat din Legea nr. 165/2013 nici nu oferă autorității publice posibilitatea de a-și revoca actul. În ce privește competența secției civile a tribunalului consideră că îl dezavantajează, de asemenea, pe particular, care nu poate beneficia de un control judiciar specializat al actului vătămător. Așadar, supunerea acestor acte administrative controlului judecătoresc exercitat de o secție a instanței care nu este specializată reprezintă o încălcare nepermisă a Constituției, care stabilește în mod expres cele două categorii de acte administrative care, în mod excepțional, nu sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, astfel că o normă inferioară nu poate stabili și alte excepții fără a încălca norma fundamentală.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu derogă de la dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție. Arată că, în raport cu scopul pentru care a fost adoptată Legea nr. 165/2013, termenul de 30 de zile a fost stabilit în vederea eficientizării mecanismului de acordare a măsurilor reparatorii și de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând, în acest sens, că faptul că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor este în București nu poate conduce la interpretarea că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie o competență exclusivă din punct de vedere teritorial acestei instanțe. De asemenea precizează, în ce privește prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, că acestea nu sustrag în mod absolut controlului judecătoresc actele administrative la care se referă, acestea fiind supuse unei alte proceduri judiciare.

10. Avocatul Poporului opinează în sensul constituționalității textelor de lege criticate, arătând că atribuirea de competențe, prin lege, unei instanțe civile în materia soluționării litigiilor demarate în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție, întrucât acestea din urmă nu exclud posibilitatea exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe alte căi decât cea a contenciosului administrativ, ci doar garantează un asemenea control și îi delimitează sfera de aplicare. Consideră, totodată, că motivația pentru care excepția a fost invocată nu reprezintă o veritabilă critică de constituționalitate, autorii acesteia apreciind, de fapt, că normele aplicabile în materia restituirii dreptului de proprietate ar fi mai puțin favorabile pentru că nu instituie o procedură prealabilă ca în cazul contenciosului administrativ.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care au următoarea redactare:

–

Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.“;

–

Art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară“.

14. În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate contravin prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii adresate de reclamanți Tribunalului București - Secția a V-a civilă, prin care au solicitat instanței anularea unei decizii de invalidare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și obligarea acesteia la emiterea unei decizii de compensare prin puncte pentru un imobil naționalizat pentru care primarul municipiului Bistrița a propus acordarea de despăgubiri, întrucât nu mai era posibilă restituirea în natură. Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, apreciind că prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc o normă atributivă de competență teritorială în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea notificării, care a emis dispoziția prin care s-au acordat măsuri compensatorii. Aceasta, deoarece o interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competențe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea tuturor contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor hotărârilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor de pe întreg teritoriul țării. Or, dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar fi fost clar exprimată prin indicarea Tribunalului București ca unică instanță învestită cu soluționarea acestor contestații. La rândul său, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

16. Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra textelor de lege criticat, prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate și în cauza de față. Astfel, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, Curtea a constatat că prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt în consonanță cu Legea fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție statuează că justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege. În înțelesul acestei norme constituționale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, fără alte restricții decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituției sau din actele normative internaționale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală. Totodată, Curtea a reamintit că, potrivit jurisprudenței sale, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale.

17. Distinct de aceste considerente generale, Curtea a examinat, prin Decizia nr. 189 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, critici similare celor formulate și în cauza de față. Astfel, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța competentă să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor emise de entitățile învestite ar trebui să fie o instanță de contencios administrativ, iar nu una civilă, Curtea a observat că, prin edictarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul român și-a propus să instituie un mecanism eficient pentru accelerarea procesului de restituire a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada regimului comunist. Soluția legislativă prevăzută de textul de lege criticat reprezintă una din modalitățile prin care statul român a dat expresie, sub acest aspect, recomandărilor Curții Europene a Drepturilor Omului cuprinse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu împotriva României în vederea înlăturării sistemului defectuos, stagnant, generator de întârzieri considerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrare dreptului la un proces echitabil ca urmare a duratei excesive a procedurilor. Astfel, prin Legea nr. 165/2013 s-a atribuit secțiilor civile ale tribunalului competența de soluționare a contestațiilor atât împotriva deciziilor entităților deținătoare sau învestite de lege cu soluționarea notificărilor, cât și ale Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Argumentul decisiv pentru adoptarea unei astfel de soluții legislative l-a constituit plenitudinea de jurisdicție a unei instanțe civile. În virtutea acesteia, judecătorul se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin compensare în puncte (paragraful 21).

18. Așadar, Curtea Constituțională a constatat (paragraful 22) că legiuitorul român a optat pentru soluționarea contestațiilor de către o instanță civilă în detrimentul uneia administrative în scopul diminuării duratei procedurii, instanța însăși urmând să se pronunțe asupra calității de persoană îndreptățită și să stabilească tipul de despăgubire cuvenită și modalitatea de realizare a acesteia, în natură sau prin echivalent. În ipoteza în care ar fi fost menținută competența de soluționare a acestor contestații de către instanțele de contencios administrativ nu sar fi înregistrat nicio accelerare a procesului de restituire.

19. Prin aceeași decizie, Curtea a analizat și critica similară celei formulate și în cauza de față, în sensul că ar fi nesocotite dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat. Curtea a constatat (paragraful 23) că semnificația prevederii constituționale citate este aceea de a nu permite niciunui act emis de nicio autoritate publică să fie sustras de la posibilitatea de a fi supus controlului exercitat de o instanță judecătorească independentă și imparțială a cărei activitate satisface exigențele unui proces echitabil. De asemenea, Curtea a observat că, în jurisprudența sa anterioară, reprezentată de Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014 (paragrafele 20 și 21), s-a reținut că rolul esențial al prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție este cel de garantare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităților publice, indiferent de instanța judecătorească - specializată în contencios administrativ sau de drept comun - competentă. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, elementele definitorii ale noțiunii de „contencios administrativ“ sunt reprezentate de natura actului juridic ce stă la baza litigiului, care trebuie să emane de la o autoritate publică, precum și de calitatea de autoritate publică a uneia dintre părțile litigiului. Totodată, Curtea a reținut că „ideea centrală a textului constă tocmai în instituirea unei garanții distincte, suplimentare, în ceea ce privește posibilitatea cenzurării de către autoritatea judecătorească a actelor administrative ale autorităților publice, ca expresie a prevederilor art. 52 din Constituție, fără a avea relevanță dacă instanța judecătorească ce exercită respectivul control de legalitate are sau nu specializare exclusiv în contencios administrativ“.

20. Curtea a reținut, totodată (paragraful 26 din Decizia nr. 189 din 7 aprilie 2016), că trebuie avută în vedere și definiția contenciosului administrativ stabilită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, constând în activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Or, în cauzele ce intră sub incidența art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deși una dintre părți este, într-adevăr, o autoritate publică, nu se poate spune că se încadrează strict în semnificația noțiunii de contencios administrativ, întrucât litigiul este generat de o pretenție de natură civilă, constând în revendicarea unui drept de proprietate privată.

21. În ce privește art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006, că textul de lege criticat nu sustrage în mod absolut controlului judecătoresc actele administrative la care se referă, întrucât în mod evident actele administrative respective sunt supuse prin prevederile de lege criticate unei alte proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc se realizează potrivit altei proceduri stabilite prin lege organică.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, soluțiile și considerentele mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eugenia-Veronica Panaitescu, Mircea-Sorin Borșa și Cătălin Patriciu Borșa în Dosarul nr. 12.858/3/2014/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu