Decizia CCR nr. 130/2017

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) și alin. (9) din Codul de procedură penală

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) și alin. (9) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Carina Anamaria Frunză în Dosarul nr. 2.566/252/2015/a1 al Tribunalului Timiș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.069D/2016.

2. La apelul nominal răspunde pentru autoarea excepției apărătorul ales, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autoarea a comunicat concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autoarei, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând susținerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, observând, totodată, că neconstituționalitatea dispozițiilor criticate este dedusă din compararea acestora cu normele procesual penale ce reglementează camera preliminară, norme care reprezintă regula, respectiv situația în care trimiterea în judecată se face prin rechizitoriu. Arată că, prin art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat excepția de la această regulă, respectiv ipoteza în care judecătorul, de asemenea în procedura de cameră preliminară, face o analiză a ordonanței de netrimitere în judecată și constată că soluția ar fi trebuit să fie contrară, respectiv de trimitere în judecată. Motiv pentru care legiuitorul a prevăzut la alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală - exclusiv pentru ipoteza în care, în cauză, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, făptuitorul având calitatea de inculpat - că instanța, în urma examenului pe care îl face, poate să admită plângerea și să constate că sunt suficiente probe administrate, astfel încât să dispună efectuarea judecății în cauză. Arată că și într-o astfel de procedură se prevede, la pct. 2 al alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală, că judecătorul verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. Prin urmare, reține că examenul pe care îl face judecătorul de cameră preliminară în această procedură este identic cu cel prevăzut de legiuitor în ipoteza în care trimiterea în judecată s-a făcut prin rechizitoriu. Arată că încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în această procedură, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, are valențele unui act de sesizare a instanței, iar judecătorul care pronunță o astfel de încheiere devine incompatibil, cauza se trimite spre repartizare aleatorie, astfel încât nu se pot reține susținerile autoarei privind incompatibilitatea instanței. Cu privire la contestația ce poate fi formulată, potrivit alin. (9) al art. 341 din Codul de procedură penală, arată că obligația de motivare a acesteia nu constituie o discriminare, întrucât de la momentul comunicării încheierii de admitere a plângerii partea ia cunoștință de toate aspectele pe care înțelege să le supună controlului prin formularea contestației, astfel încât dreptul la apărare nu este încălcat.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 324 din 28 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.566/252/2015/a1, Tribunalul Timiș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) și alin. (9) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Carina Anamaria Frunză într-o cauză penală având ca obiect soluționarea contestațiilor declarate, printre alții, de autoarea excepției, împotriva Încheierii din 13 ianuarie 2016, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Lugoj, prin care, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea administrării tuturor probelor din Dosarul nr. 386/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, s-a admis plângerea formulată de petenta Societatea Comercială Stone Age Vest - S.R.L., în contradictoriu cu autoarea excepției și alți intimați, a fost desființată ordonanța de clasare din data de 19 iunie 2015, pronunțată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj menționat, precum și ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, pronunțată la 31 august 2015, în Dosarul nr. 55/II/2/2015, și s-a dispus începerea judecății cu privire la autoarea excepției și alți inculpați pentru săvârșirea de către fiecare dintre aceștia a infracțiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține, în esență, că există un regim discriminatoriu ce rezultă din compararea instituției plângerii împotriva soluțiilor procurorului - reglementată de art. 336, art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, cu instituția procedurii camerei preliminare - reglementată de art. 342-348 din Codul de procedură penală, și care, în mod concret și efectiv, încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Autoarea identifică și enumeră următoarele diferențe între instituțiile menționate anterior, care, în opinia ei, determină neconstituționalitatea normelor procesual penale criticate, respectiv: nu se indică în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală care este actul de sesizare al instanței (respectiv, plângerea împotriva soluției procurorului sau încheierea judecătorului care soluționează plângerea); se creează o situație discriminatorie între inculpații trimiși în judecată prin rechizitoriu și care beneficiază de procedura camerei preliminare și inculpații trimiși în judecată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), care nu beneficiază de camera preliminară și care nu pot solicita, similar camerei preliminare, verificarea competenței și a legalității sesizării instanței; situația intimatului din procedura plângerii este mai gravă, întrucât contestația trebuie motivată în termen de trei zile, în caz contrar fiind inadmisibilă, potrivit art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, în timp ce, în procedura camerei preliminare, contestația nu trebuie motivată, potrivit art. 347 din același act normativ, termenul pentru promovarea căii de atac fiind tot de trei zile de la comunicarea încheierii; nu se prevăd limitele în care judecătorul va soluționa plângerea împotriva soluției procurorului, respectiv motivele din plângere sau poate analiza, din oficiu, și alte acte ale dosarului de urmărire penală.

7. Tribunalul Timiș - Secția penală opinează că prevederile legale criticate sunt constituționale, în condițiile în care, în cazul admiterii plângerii, persoana dedusă judecății beneficiază de aceleași drepturi cu cea trimisă în judecată prin rechizitoriu atât în ceea ce privește dreptul de acces la justiție, cât și în ceea ce privește dreptul la apărare, fiind prevăzut dreptul acesteia de a contesta legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală anterior trimiterii în judecată, precum și dreptul de a contesta modul de soluționare a excepțiilor privind administrarea probelor și efectuarea urmăririi penale, similar dispozițiilor corespunzătoare procedurii de cameră preliminară.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că, atunci când clasarea privește infracțiuni și persoane în legătură cu care procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară verifică nu doar legalitatea și temeinicia soluției de clasare, ci și legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, competența sa fiind identică cu cea a judecătorului de cameră preliminară sesizat prin rechizitoriu. De asemenea reține că actul de sesizare a instanței de fond îl constituie încheierea de admitere a plângerii, iar nu plângerea formulată de persoana vătămată, iar, cu privire la cerințele de admisibilitate și limitele judecății în calea de atac a contestației, reține că acestea constituie chestiuni de procedură, reglementate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (1) din Constituție. Pe de altă parte, apreciază că motivele invocate privesc modul de interpretare și aplicare a legii, aspecte care excedează competenței Curții Constituționale.

10. Avocatul Poporului arată că punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) și art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală a fost transmis în dosarele Curții Constituționale nr. 703D/2015 și nr. 374D/2014, acesta fiind reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 625 din 8 octombrie 2015 și nr. 663 din 11 noiembrie 2014. Precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile scrise ale autoarei excepției, susținerile apărătorului autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) și alin. (9) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, alin. (9) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluționarea contestațiilor s-a făcut prin Decizia penală nr. 324 din 28 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția penală, care constituie și actul de sesizare a Curții, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunța asupra dispozițiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conținut: „(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: […] 2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și: […] c) admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie; [...] (9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă.“

14. Autoarea excepției apreciază că normele procesual penale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind liberul acces la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și art. 24 privind dreptul la apărare.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, a statuat că dispozițiile art. 341 alin. (1)-(4), alin. (6)-(9) și alin. (11) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile referitoare la dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil, precum și la dispozițiile art. 6 paragrafele 1 și 2 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceeași soluție se regăsește și în Decizia nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015. În deciziile precitate, instanța de control constituțional a făcut trimitere la cele reținute prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, în care, analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, a constatat - în paragrafele 33, 34 - că legea procesual penală în vigoare consacră trei modalități de acuzație în materie penală, reglementate de art. 307 referitor la aducerea la cunoștință a calității de suspect, art. 309 referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale și la aducerea la cunoștință a calității de inculpat și art. 327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată. Dacă în primele două situații, notificarea oficială constă în aducerea la cunoștință a calității de suspect înainte de prima sa audiere și în comunicarea către inculpat a ordonanței prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală când, de asemenea, este chemat în vederea audierii, în cea de-a treia situație, notificarea oficială constă în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condițiile art. 344 alin. (2) din același cod, ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare. Pe lângă aceste trei modalități de formulare a unei acuzații penale, Curtea a identificat și o altă posibilitate ce izvorăște din procedura referitoare la soluționarea plângerilor formulate împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Cu toate că procedura ce constituie obiectul analizei sale nu vizează ab initio existența unei acuzații în materie penală, deoarece ea a fost înlăturată de soluțiile pronunțate de procuror, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desființa soluția atacată și dispune începerea judecății, atunci încheierea pronunțată are valențele unui rechizitoriu, deci a unei acuzații în materie penală.

16. De asemenea, în paragraful 21 al Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014, Curtea a reținut că, în cazul plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, în cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară, după ce înlătură inexistența aspectelor legate de tardivitate sau inadmisibilitate a plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată, verifică și legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale.

17. Totodată, în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 42-46, Curtea a reținut că interesul persoanei care a avut calitatea de inculpat de a fi citată și de a dezbate în contradictoriu plângerea formulată este evident, deoarece, potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate dispune începerea judecății. De aceea, atunci când o instanță - așa cum este judecătorul de cameră preliminară - este competentă să analizeze temeinicia unei plângeri prin analiza întregii probațiuni existente care fundamentează în ansamblu stingerea acțiunii penale, ea nu poate, din motive ce țin de echitatea procedurii, să tranșeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis fapta considerată ca infracțiune. Prin urmare, prezența persoanei care a avut calitatea de inculpat este indispensabilă în acest stadiu al procedurii în care judecătorul de cameră preliminară trebuie să decidă atât cu privire la începerea sau nu a judecății, cât și cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. De asemenea, în cauzele în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, obiectul procedurii referitoare la soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată îl constituie nu numai admisibilitatea și temeinicia acestora, cât și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, probele care au fost excluse de judecător în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, dacă judecătorul de cameră preliminară a dispus și începerea judecății. Or, câtă vreme probele reprezintă chintesența oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului, atunci este evident că procedura desfășurată în aceste situații are o influență directă asupra desfășurării și echității procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis.

18. Totodată, Curtea a constatat că garanțiile procedurale referitoare la dreptul la un proces echitabil ce guvernează întreaga procedură referitoare la temeinicia unei acuzații în materie penală trebuie să dubleze și procedura ce ține de instituirea definitivă a legalității acuzației stabilită prin încheierea judecătorului de cameră preliminară de începere a judecății. Per a contrario, ar însemna să se accepte posibilitatea ca o procedură de judecată pe fond să se întemeieze pe o procedură anterioară care, într-o manieră incompatibilă cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, restrânge, prin absența contradictorialității și oralității, dreptul la apărare. Astfel, din perspectiva contradictorialității și oralității, ca elemente esențiale ale egalității de arme și ale dreptului la un proces echitabil, Curtea a constatat că legea trebuie să prevadă posibilitatea părților, a subiecților procesuali principali și a procurorului de a dezbate, în mod efectiv, observațiile depuse judecătorului de cameră preliminară, fiind necesară citarea lor.

19. În continuare, Curtea reține că normele procesual penale criticate își au corespondent în dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 și sunt aplicabile doar în situația în care, în faza de urmărire penală, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, doar cu privire la faptele și persoanele pentru care s-a dispus acest act procesual. Potrivit pct. 2 al alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală, în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, în cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. Curtea constată că, verificând legalitatea și temeinicia soluției procurorului, în ipoteza în care acesta a pus anterior în mișcare acțiunea penală în cauză, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății în urma efectuării acelorași tipuri de verificări pe care le face în procedura de cameră preliminară reglementată de art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală. Așadar, judecătorul de cameră preliminară admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății după verificarea competenței, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, în aceste condiții susținerile autoarei excepției privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 și art. 24 nefiind întemeiate.

20. Curtea constată, de asemenea, că soluția prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală se dispune prin încheiere, care constituie actul de sesizare a instanței de fond și care, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența precitată, are valențele unui rechizitoriu. Încheierea de începere a judecății, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, este supusă controlului judiciar în contestația reglementată de art. 341 alin. (9) și (10) din Codul de procedură penală. Așadar, procurorul și inculpatul pot formula contestație cu privire la aspectele consemnate în încheiere referitor la stabilirea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, în condițiile normelor procesual penale anterior menționate.

21. Curtea constată că această din urmă soluție legislativă este similară celei instituite de art. 347 din Codul de procedură penală, obligația de a formula contestația cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, motivat, în termen de trei zile de la comunicarea încheierii, nefiind de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, condițiile procedurale de exercitare a căilor de atac fiind prevăzute „numai prin lege“.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Carina Anamaria Frunză în Dosarul nr. 2.566/252/2015/a1 al Tribunalului Timiș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) și alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 martie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu