Decizia CCR nr. 757/2016

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 din Codul penal

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 din Codul penal, excepție ridicată de Marian Negrescu în Dosarul nr. 17.935/ 318/2014* al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 495D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că, în cazul infracțiunii reglementate de dispozițiile art. 301 din Codul penal, legiuitorul nu a impus condiția ca folosul material obținut să fie necuvenit, deoarece suntem în prezența acestei infracțiuni independent de prejudicierea sau nu a instituției publice din care face parte funcționarul public. Prin incriminarea acestei fapte se urmărește ca funcționarul public să își desfășoare activitatea cu probitate și fără a alege satisfacerea intereselor personale în detrimentul celor publice.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 343 din 3 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.935/318/2014*, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 din Codul penal, excepție ridicată de Marian Negrescu cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Curtea Constituțională a statuat că infracțiunea de conflict de interese nu poate presupune doar obținerea unor foloase materiale necuvenite, ci obținerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale care conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată. Plecând de la aceste premise, apreciază că se ridică problema încălcării prevederilor art. 53 din Constituție, întrucât obținerea unui folos patrimonial cuvenit este rezultatul muncii, activității desfășurate de o persoană. Arată că dispozițiile de lege criticate determină situația în care o persoană - director-manager al unui teatru - să nu mai poată exercita și profesia de actor. În continuare, arată că, având în vedere sfera de cuprindere a sintagmei „funcționar public“ în materie penală, se impune o obligație de neexercitare a unei profesii, cu încălcarea principiului proporționalității și fără a exista un just echilibru între interesele individuale și interesele publice. Se încalcă, astfel, prevederile art. 45 și art. 53 din Legea fundamentală.

6. Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că în înțelesul legii penale noțiunile de „funcționar public“ și „funcționar“ au o semnificație mai largă decât aceleași noțiuni din dreptul administrativ, fapt recunoscut și de jurisprudența Curții Constituționale. Chiar dacă managerul nu este recunoscut prin lege ca funcționar public, în raport cu importanța serviciului public prestat pentru populație, cultura reprezentând unul din fundamentele societății, acesta nu poate fi exclus din sfera funcționarilor publici, astfel cum aceasta este reglementată de legea penală. Se susține că prevederile art. 45 și art. 53 din Constituție nu sunt încălcate atât timp cât accesul liber al persoanei la o activitate economică - exercitarea profesiei de bază - și incompatibilitățile rezultate din exercitarea simultană a calității de manager și a profesiei de bază sunt prevăzute de lege, sub aspectul întinderii și al limitărilor, și sunt proporționale restrângerilor aduse. Față de interesul apărat prin sancționarea penală a conflictului de interese, crearea premiselor legale desfășurării activităților de serviciu și exercitării funcțiilor și demnităților publice într-un cadru de imparțialitate și integritate pentru a asigura încrederea cetățenilor în autoritățile și instituțiile statului, instanța apreciază că dispoziția criticată nu încalcă prevederile art. 45 și art. 53 din Constituție.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul arată că scopul urmărit prin reglementarea infracțiunii de conflict de interese a fost acela de a crea premisele legale desfășurării activităților de serviciu într-un cadru de imparțialitate și integritate a exercitării funcțiilor și demnităților publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcții în ceea ce privește obținerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Apreciază că dispoziția criticată nu conține prevederi de natură să reglementeze existența unei discriminări, aceasta aplicându-se nediferențiat tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

9. În ceea ce privește noțiunea de „funcționar public“, Guvernul arată că legislația penală nu urmărește stabilirea unei echivalențe între definiția funcționarului public în sensul Legii nr. 188/1999 și cea cuprinsă în Codul penal, deoarece cele două noțiuni au sfere diferite de aplicabilitate. De altfel, cu privire la sfera noțiunii de funcționar public în sensul legii penale, Curtea Constituțională s-a pronunțat anterior, validând mecanismul de răspundere penală pentru funcționarii publici, în sensul autonom stabilit prin art. 175 din Codul penal. În ceea ce privește dreptul la muncă și libertatea economică arată că acestea nu sunt drepturi absolute în reglementarea constituțională, ele putând fi limitate cu respectarea dispozițiilor art. 53, care prevede posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în cazuri și în condiții limitativ și precis determinate de lege.

10. Totodată, arată că prevederile constituționale ale art. 16 statuează că funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Dreptul de a accede la aceste funcții nu este un drept absolut și care nu poate fi supus niciunor condiții, iar impunerea unor garanții de echitate și imparțialitate este necesară în condițiile existenței unui stat de drept. De altfel, dispoziția constituțională nu se referă la imposibilitatea de ocupare a anumitor funcții publice, ci are în vedere sancționarea efectuării anumitor acte de către titularii acestor funcții în condițiile existenței unui conflict de interese.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 301 din Codul penal, cu următorul conținut:

(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care sa aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.“

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 45 referitor la libertatea economică și în art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul excepției critică faptul că art. 301 din Codul penal se referă la obținerea unor foloase materiale, fără a se preciza însă că acestea trebuie să fie necuvenite. Referitor la această critică, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a reținut că prevederea în cadrul dispoziției criticate a condiției caracterului necuvenit al folosului material obținut este lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al acestei infracțiuni, respectiv relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice. Conflictul de interese nu poate presupune doar obținerea unor foloase materiale necuvenite, ci obținerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale care conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată (Decizia nr. 88 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 3 iunie 2016, paragraful 23;

Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

16. În ceea ce privește critica referitoare la neconstituționalitatea sintagmei „funcționar public“ din cuprinsul dispozițiilor de lege criticate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 88 din 23 februarie 2016, anterior citată, referindu-se la jurisprudența sa, a reținut că infracțiunea de conflict de interese a fost reglementată pentru prima dată în legislația penală românească, într-o formă similară celei prevăzute la art. 301 din Codul penal în vigoare, prin art. 253^1 din Codul penal din 1969, articol introdus în cuprinsul acestui din urmă cod prin art. 1 pct. 61 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006.

17. În ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii, Curtea a reținut că acesta desemnează totalitatea condițiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis (sub aspect obiectiv și subiectiv) pe care trebuie să îl realizeze subiectul pentru a înfrânge legea penală și a da naștere raportului penal de conflict. Deci conținutul constitutiv al infracțiunii îl constituie totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii. În acest context, referitor la subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese, Curtea a remarcat că atât în reglementarea Codului penal din 1969, cât și în noua reglementare, acesta este calificat, și anume funcționarul public. Privitor la noțiunea de funcționar public, Curtea, făcând referire la Codul penal din 1969, a reținut că semnificația din dreptul penal a acestei noțiuni nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ. Așa cum s-a arătat și în literatura juridică, potrivit legii penale, noțiunile de „funcționar public“ și de „funcționar“ au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic.

18. Totodată, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 17, Curtea, având în vedere definiția dată funcționarului public în sensul Codului penal, a reținut că funcționarul public prevăzut de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, se identifică întotdeauna cu subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese, noțiunea de funcționar public, în sensul legii penale, fiind însă mai cuprinzătoare.

19. Neintervenind elemente noi de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Negrescu în Dosarul nr. 17.935/318/2014* al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 301 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu