Decizia CCR nr. 899/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Augustin Zegrean - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Benke Karoly - magistrat-asistent-șef Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Simona Tunde Aldea în Dosarul nr. 3.858/117/2009 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că munca prestată în temeiul dispozițiilor legale criticate nu reprezintă muncă forțată, ci o expresie a marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul raporturilor de muncă.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.858/117/2009, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Simona Tunde Aldea într-o cauză având ca obiect drepturi bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile legale criticate obligă angajatul ca pe perioada preavizului pe care trebuie să îl dea atunci când demisionează să efectueze o muncă forțată. Astfel, munca trebuie prestată chiar în lipsa consimțământului angajatului, care, în mod injust, este constrâns să efectueze o activitate lucrativă, în caz contrar, riscând sancționarea sa disciplinară.

Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată arătând în acest sens că pe perioada preavizului salariatul își menține calitatea de angajat cu toate drepturile și obligațiile care decurg din contractul individual de muncă. Se mai apreciază că termenul de preaviz este un beneficiu recunoscut în favoarea angajatorului, pentru a i se da posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii angajatului demisionar și, astfel, de a evita consecințele negative pe care le-ar putea produce încetarea intempestivă a contractului de muncă. În fine, se arată că, în condițiile art. 79 alin. (8) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, este recunoscută posibilitatea salariatului de a demisiona fără preaviz.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Ulterior, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluția legislativă criticată fiind preluată prin art. 81 alin. (1) din lege, text care are următorul cuprins:

"(1) Prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 42 privind interzicerea muncii forțate, precum și textului art. 4 privind interzicerea sclaviei și a muncii forțate din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Legiuitorul este liber să creeze cadrul legal necesar în care angajatul poate avea inițiativa încetării contractului de muncă prin demisie. În situația demisiei, normele legale incidente trebuie să reglementeze o procedură la finalul căreia interesele ambelor părți - angajatul și angajatorul - să nu fie afectate printr-un atare act. Prin urmare, drepturile și obligațiile părților trebuie să fie echilibrate, pentru a nu se ajunge la situația în care, prin absolutizarea interesului uneia sau alteia dintre părți, să fie afectate interesele celeilalte. Astfel, legiuitorul trebuie să dea efect direct și imediat manifestării de voință unilaterale a angajatului, fără însă a perturba, a vătăma sau a afecta în sens negativ activitatea angajatorului.

În acest sens, pentru a permite angajatorului să înlocuiască persoana care demisionează, legiuitorul a înțeles să instituie un termen de preaviz în care angajatul, notificând angajatorului actul său, înțelege să mai desfășoare activitate în serviciul acestuia, menținându-și pe această perioadă toate drepturile și obligațiile contractuale. O atare opțiune legislativă este motivată de faptul că exprimarea intempestivă a opțiunii angajatului în sensul încetării raporturilor de muncă prin demisie, fără parcurgerea prealabilă a termenului de preaviz, poate avea efecte iremediabile asupra activității economice a angajatorului. Or, în condițiile existenței acestui termen, angajatorul are un răgaz suficient pentru a căuta un înlocuitor care să asigure continuitatea activității pe postul celui ce demisionează, fără ca acest lucru să echivaleze cu încercarea de a zădărnici manifestarea de voință deja exprimată sau cu obligarea angajatului de a efectua muncă forțată.

De asemenea, Curtea constată că munca depusă pe perioada termenului de preaviz este efectuată în temeiul legii și, nu în ultimul rând, al contractului individual de muncă, contract care trebuie să se încadreze în cerințele și exigențele legale existente. Prin urmare, o obligație legală, negociată și consacrată contractual este acceptată în mod expres la momentul încheierii contractului individual de muncă, angajatul cunoscând și acceptând o atare clauză contractuală. Astfel, angajatul nu este forțat să presteze munca, ci este obligat la o anumită conduită, respectiv să se supună și să respecte clauzele contractuale și prevederile legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Simona Tunde Aldea în Dosarul nr. 3.858/117/2009 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 iunie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Benke Karoly ---------