Curtea Constituțională
Decizia CCR nr. 605/2011
DECIZIE nr. 605 din 12 mai 2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
- Data deciziei
- 12.05.2011
- Monitorul Oficial
- Partea I, nr. 566 din 09.08.2011
- Obligatorie de la
- 09.08.2011
- Soluția
- Respinsă
- Dosare
- 25.966/212/2008
Dispozitivul
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Alina Isabela Stănescu, Aida Iolanda Slate, Alexandru Gârbă, Daniela Ivan, Florina Izabela Cîrstea, Erich Emilian Măstăcan și Angelica Vali Vamvu în Dosarul nr. 25.966/212/2008 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Articole vizate
Textul deciziei
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
Augustin Zegrean - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ridicată de Alina Isabela Stănescu, Aida Iolanda Slate, Alexandru Gârbă, Daniela Ivan, Florina Izabela Cîrstea, Erich Emilian Măstăcan și Angelica Vali Vamvu în Dosarul nr. 25.966/212/2008 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale și arătând că nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea acestei practici.
CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 25.966/212/2008, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Alina Isabela Stănescu, Aida Iolanda Slate, Alexandru Gârbă, Daniela Ivan, Florina Izabela Cîrstea, Erich Emilian Măstăcan și Angelica Vali Vamvu într-un litigiu având ca obiect soluționarea recursului declarat de către recurenții pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, în calitate de terț poprit, și Tribunalul Constanța, în calitate de debitor, împotriva Deciziei civile nr. 369 din data de 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța într-un litigiu având ca obiect validarea popririi asupra conturilor debitorului pentru o diferență de 70% din cuantumul unei creanțe reprezentând drepturi salariale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 44 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 115 privind delegarea legislativă, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
Referitor la prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, în motivarea pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 16 din Constituție, autorii excepției arată că acestea creează un regim discriminatoriu, ce favorizează debitorii instituții publice și conferă o protecție sporită proprietății private a instituțiilor publice, în dauna altor subiecte de drept, titulare de creanțe certe, lichide și exigibile.
Cu privire la încălcarea prin aceeași normă legală a prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorii excepției susțin că aceasta dă naștere unei stări de imposibilitate de punere în executare a unei hotărâri judecătorești, care, potrivit art. 6 din convenția anterior referită, este parte integrantă din proces, neputând fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 44 din Constituție, autorii excepției arată că dispozițiile criticate creează un regim juridic ce favorizează instituțiile publice, în raporturile cu creditorii privați, în detrimentul acestora din urmă.
Referitor la încălcarea art. 53 din Constituție, autorii excepției susțin că dispozițiile criticate constituie o ingerință a statului în exercitarea drepturilor creditorilor, fără ca această ingerință să aibă un scop legitim sau să răspundă unei nevoi sociale proporționale cu situația care a determinat ingerința.
Cu referire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, autorii excepției își fundamentează criticile pe două paliere, respectiv o critică de neconstituționalitate extrinsecă și una intrinsecă.
În motivarea neconstituționalității intrinseci a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, se arată că art. 1 din aceasta încalcă prevederile art. 16 din Constituție, întrucât limitează aplicarea sa la creditorii unor drepturi de natură salarială care dețin titluri executorii emise până la data de 31 decembrie 2009, fiind excluși de la aplicarea ordonanței de urgență în cauză creditorii care fac parte din același sistem, respectiv al justiției, care dețin titluri obținute după această dată.
În opinia autorilor excepției, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 încalcă și dispozițiile art. 21 din Constituție, precum și pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece plata drepturilor salariale se prelungește nejustificat.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție, se susține că prevederile legale criticate oferă statului, în calitate de debitor, posibilitatea de a amâna sine die executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii.
De asemenea, cu privire la art. 53 din Constituție, se apreciază că îngrădirea drepturilor creditorilor la executarea creanțelor nu este justificată în condițiile în care drepturi similare ale unor magistrați care au obținut titluri executorii pronunțate după data de 31 decembrie 2009 nu au fost îngrădite.
Iar în ceea ce privește art. 1 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arată că neexecutarea unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus plata de către administrație a unei sume stabilite de către instanțele judecătorești este de natură a încălca aceste prevederi.
Neconstituționalitatea extrinsecă a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în opinia autorilor excepției, rezultă din faptul că emiterea acesteia nu a fost determinată de o situație extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată.
Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituționalitate formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002. În susținerea acestei opinii, instanța a arătat că limitele de executare impuse prin dispozițiile legale criticate nu instituie o discriminare a creditorilor în favoarea statului și nu încalcă principiul egalității, prevăzut de art. 16 din Constituție, ci constituie o normă de protecție de interes general. Totodată, instanța a menționat că art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 nu încalcă nici accesul liber la justiție sau dreptul de proprietate, întrucât restricțiile impuse sunt determinate de rațiuni evidente.
În ceea ce privește prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, instanța consideră că excepția de neconstituționalitatea este întemeiată, atât în privința aspectelor de neconstituționalitate intrinsecă, cât și în privința aspectelor referitoare la neconstituționalitatea extrinsecă.
Referitor la pretinsa încălcare prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța apreciază că critica autorilor excepției este întemeiată, întrucât prevederile acestei ordonanțe permit statului să întârzie în mod excesiv executarea unor hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa, fără o rezonabilă justificare.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, și ale art. 1-3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009. Având în vedere faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 conține 3 articole, Curtea reține că, în realitate, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum și prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002: "(1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate."; - Art. 1-3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009: "Art. 1. - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.
(4) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii.
Art. 2. - Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.
Art. 3. - Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, și a prevederilor Ordinului ministrului justiției, al ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele criticate încalcă dispozițiile din Constituție ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 44 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 115 privind delegarea legislativă, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
I. Referitor la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, Curtea reține că această ordonanță, atât în ansamblul său, cât și pe articole, a mai fost supusă controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 21 și 44 din Legea fundamentală, invocate și în prezenta cauză, și cu motivări similare. Prin numeroase decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 552 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 29 august 2006, Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată, arătând că "ordonanța a cărei constituționalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului". Totodată, Curtea a reținut că "ar fi disproporționat și inechitabil a recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-și valorifica creanțele împotriva acestora în condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării grave a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a unor asemenea instituții". De asemenea, Curtea a mai reținut că "ordonanța instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este însă contrară Legii fundamentale, ci, așa cum s-a arătat, este în concordanță cu principiile consacrate de aceasta și nu înfrânge regula accesului liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil". "Atâta vreme cât prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție, prin care se garantează creanțele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condițiile instituite în această materie prin ordonanță, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituției, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor, cu respectarea exigențelor impuse de constituirea și executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligației constituționale a garantării obligațiilor asupra statului." Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte deja examinate de Curte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.
Referitor la încălcarea prin dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 a prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție, prin care se garantează creanțele asupra statului, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 213 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010, a arătat: "condițiile instituite în această materie prin ordonanță, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituției, ci urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor." Cu același prilej, Curtea a reținut că "prin actul normativ criticat este protejat atât dreptul de proprietate al instituțiilor publice, cât și cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. În consecință, nu poate fi primită critica privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție și ale art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Pentru motivele arătate, Curtea a reținut că prin dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 nu se aduce atingere nici prevederilor art. 53 din Constituție referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Prin aceeași decizie, Curtea a mai constatat că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa. Astfel, este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului. Însă Curtea observă că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Hotărârea pronunțată în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), paragraful 35, s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În final, Curtea a observat că procedura de executare a obligațiilor de plată aparținând instituțiilor publice, așa cum e reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 110/2007, se desfășoară într-un termen rezonabil.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
II. 1. Susținerea potrivit căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție este neîntemeiată. Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reținut că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională. Aceasta este premisa de la care Curtea a analizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, relevanța motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanței de urgență criticate.
Primul motiv pentru justificarea situației extraordinare este cel ce vizează dificultățile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifica existența unei situații extraordinare, de aceea Curtea a procedat și la analizarea următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influența negativă pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat și creșterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt susținute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificau existența unei situații extraordinare, însă, privind toate cele 3 motive în mod cumulat și plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a ajuns la concluzia că, în cauza de față, există un grad mare de abatere de la obișnuit, și anume de la condițiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, după caz, astfel încât a considerat că există o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție. Prin urmare, Curtea a constatat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.
De asemenea, Curtea a arătat că ordonanța de urgență a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar și neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară și energică. În consecință, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgență; or, reglementarea urgentă a situației rezultate în condițiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid și rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului asupra unui proiect de lege și nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgență. În aceste condiții, pentru conservarea stabilității economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplinește exigențele urgenței prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituție.
În consecință, Curtea a stabilit că, în anumite situații extreme, precum în cea de față, implicațiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești se pot constitui într-o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilității economice a statului român. O atare situație extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătorești în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească soluții pentru executarea conformă a hotărârilor judecătorești, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidență elemente de oportunitate legislativă.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. 2. Cu privire la pretinsa încălcare prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 a prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, că nu se poate reține existența niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele dintre diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Or, în cauza de față, astfel cum s-a arătat și mai sus, măsura contestată urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Astfel, situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă o diferență evidentă de tratament juridic.
În ceea ce privește pretinsa încălcare prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 a dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a reținut, printr-o jurisprudență constantă, că procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația. Însă actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând Cererea nr. 60.858/00 și pronunțând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de față, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.
În ceea ce privește pretinsa încălcare prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 a prevederilor constituționale de la art. 44, Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, precum și Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragraful 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea a reținut în Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, că nu poate fi reținută nici încălcarea prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 a prevederilor constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Alina Isabela Stănescu, Aida Iolanda Slate, Alexandru Gârbă, Daniela Ivan, Florina Izabela Cîrstea, Erich Emilian Măstăcan și Angelica Vali Vamvu în Dosarul nr. 25.966/212/2008 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ---------