Decizia CCR nr. 189/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor titlului VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ale art. 190 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Aurelia Popa - procuror Benke Karoly - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor titlului VII și ale art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Florin Brîncuș în Dosarul nr. 8.039/CV/2003 al Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, personal și asistat de avocat, lipsă fiind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției arată că, prin excepția de neconstituționalitate ridicată, critică modalitatea de adoptare a Codului fiscal, ca lege ordinară, și nu ca lege organică. Se mai apreciază că instanța de judecată a schimbat conținutul excepției ridicate datorită unei greșite aplicări a dispozițiilor Legii nr. 47/1992, astfel încât excepția, care inițial privea Codul fiscal în ansamblul său, deci cuprindea o critică de neconstituționalitate extrinsecă, a fost redusă numai la dispozițiile titlului VII și ale art. 245 din Codul fiscal. Prin urmare, se solicită judecarea excepției de către Curtea Constituțională astfel cum a fost ridicată în fața instanței de judecată. Având în vedere aceste argumente, se apreciază că dispozițiile art. 245 din Codul fiscal cuprind norme penale, iar adoptarea Codului fiscal ca lege ordinară este neconstituțională, întrucât art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție prevede că astfel de reglementări sunt exclusiv rezervate domeniului legii organice.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile cu care a fost sesizată Curtea nu reglementează infracțiuni și, în consecință, textul art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție nu are incidență în cauză.

De asemenea, se apreciază că modul în care instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională este corect, fiind în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât numai dispozițiile legale cu care a fost sesizată Curtea au legătură cu soluționarea cauzei. Se mai susține că dispozițiile art. 245 din Codul fiscal, direct vizate în critica de neconstituționalitate, reglementează infracțiuni și nu au legătură cu cauza, obiectul acesteia fiind soluționarea recursului împotriva unei sentințe prin care s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 august 2004, pronunțată în Dosarul nr. 8.039/CV/2003, Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor titlului VII și ale art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Florin Brîncuș într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva unei sentințe prin care s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

Prin aceeași încheiere, instanța, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate privind celelalte articole ale Legii nr. 571/2003, constatând că acestea nu au legătură cu cauza.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile Legii nr. 571/2003 contravin prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h) și ale art. 76 alin. (1). În acest sens, se arată că "Legea nr. 571/2003, la art. 245, stabilește infracțiuni în legătură cu regimul produselor supuse accizelor armonizate" și, "ori de câte ori o lege conține o normă penală, ea trebuie adoptată ca lege organică, în condițiile prevăzute de art. 76 alin. (1) din Constituția României, și nu ca lege ordinară". Astfel, se consideră că, "adoptându-se de către cele două Camere Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ca lege ordinară, au fost încălcate prevederile art. 76 alin. (1) din Constituție, întreaga lege fiind neconstituțională".

Totodată, în subsidiar, se mai susține: "Constituția prevede majoritatea necesară pentru adoptarea diferitelor legi, în funcție de conținutul acestora, legi ordinare, respectiv legi organice, iar depășirea majorității necesare prevăzute pentru adoptarea unei legi ordinare, până la nivelul cerut pentru adoptarea unei legi organice, nu este de natură ca, după numărul de voturi întrunit, să conducă la schimbarea naturii legii respective din lege ordinară în lege organică".

Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, formulându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, consideră că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, instanța apreciază că atât prevederile art. 246, cât și cele ale titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale, "neconținând dispoziții de natură penală care să impună votarea lor în condițiile unei legi organice".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În punctul de vedere prezentat, Guvernul arată că susținerea conform căreia au fost încălcate dispozițiile art. 76 alin. (1) din Constituție este neîntemeiată, "având în vedere că atât prevederile art. 246, cât și ale titlului VII - Accize în integralitatea sa nu constituie reglementări de natura legii organice, astfel încât nu necesitau adoptarea de către Parlament potrivit procedurii legislative specifice legilor organice".

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 246 din Legea nr. 571/2003 este inadmisibilă, având în vedere că acestea au fost abrogate prin art. 208 lit. j) din Codul de procedură fiscală.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor întregului titlu VII din aceeași lege, se apreciază că "numai Curtea Constituțională poate stabili dacă procedura prin care s-a adoptat și promulgat legea privind Codul fiscal este conformă cu dispozițiile constituționale invocate".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, cu care instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională, îl constituie dispozițiile titlului VII - Accize și ale art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.

Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, instanța, în mod corect, a respins ca inadmisibilă critica de neconstituționalitate pentru celelalte articole ale Legii nr. 571/2003, apreciind că acestea nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

Ulterior datei încheierii de sesizare a Curții, titlul VII - Accize din Codul fiscal a fost modificat și completat, în mod succesiv, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 27 august 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 494/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, toate aceste acte normative intrând în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. Curtea observă că soluția legislativă inițială a fost, în esență, menținută și după aceste modificări și completări aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În ceea ce privește dispozițiile art. 246 din Legea nr. 571/2003, acestea au fost abrogate prin dispozițiile art. 208 lit. j) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, în temeiul art. II din Legea nr. 174/2004 de aprobare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004. Curtea reține că soluția legislativă reglementată inițial de art. 246 din Legea nr. 571/2003 a fost preluată, în esență, prin dispozițiile art. 190 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.

Așadar, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunța asupra constituționalității dispozițiilor titlului VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ale art. 190 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Dispozițiile titlului VII - Accize din Codul fiscal, criticate ca fiind neconstituționale, reglementează regimul și sfera de aplicare a accizelor, iar art. 190 din Codul de procedură fiscală reglementează contravențiile și sancțiunile la regimul produselor accizabile.

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 73 alin. (3) lit. h) și ale art. 76 alin. (1), acestea având următorul cuprins: - Art. 73 alin. (3) lit. h): "Prin lege organică se reglementează: [...] h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora."; - Art. 76 alin. (1): "Legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere." Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În esență, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind adoptată ca lege ordinară, încalcă prevederile constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h), precum și pe cele ale art. 76 alin. (1), întrucât art. 245 al legii reglementează infracțiuni, vizând, deci, un domeniu aparținând legii organice.

Curtea reține că autorul excepției nu a atacat la instanța imediat superioară încheierea de respingere ca inadmisibilă a excepției cu privire la celelalte dispoziții ale legii.

Reținând că sesizarea Curții a fost făcută prin încheierea instanței de judecată numai în ceea ce privește dispozițiile art. 246 din Codul fiscal care prevedea contravenții, precum și cu privire la dispozițiile titlului VII din Codul fiscal intitulat Accize, cuprinzând art. 162 - art. 221, Curtea constată că, referitor la aceste texte, autorul excepției nu își motivează critica de neconstituționalitate, deși dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevăd că sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate.

În mod constant, jurisprudența Curții a stabilit că sesizările de neconstituționalitate adresate Curții, inclusiv excepțiile, fără a fi motivate, trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptățite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituțional.

De asemenea, Curtea constată că nu se poate reține că referirea pe care autorul excepției o face cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. h) și ale art. 76 alin. (1) din Constituție ar constitui temeiuri pentru constatarea neconstituționalității art. 246 și ale titlului VII - Accize din Codul fiscal, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de judecată, aceste texte legale nu au legătură cu problema reglementării infracțiunii prevăzute inițial la art. 245 din Codul fiscal, în cauză autorul excepției de neconstituționalitate nefiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, ci sancționat contravențional.

De altfel, Curtea observă că, prin Legea nr. 494/2004 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004, s-a prevăzut abrogarea textului art. 245 al Codului fiscal. De asemenea, prin aceeași lege, a fost introdus în Codul fiscal titlul IX^1 cu denumirea "Infracțiuni".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin.(1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor titlului VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ale art. 190 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Florin Brîncuș în Dosarul nr. 8.039/CV/2003 al Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly -----------