Închide

Codul silvic · Comparație

Art. 37

Versiunea veche
12.08.2015 → 20.07.2017Forma dată de Legea nr. 133/2015
Versiunea nouă
21.07.2017 → 10.08.2018Modificată prin Legea nr. 175/2017
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
1 schimbare în alin. (1) lit. e) · 18 alineate neschimbate

(1)Pot fi scoase definitiv din fondul forestier național, doar cu condiția compensării acestora, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de lucrări și obiective:

Neschimbat între cele două versiuni

a)exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;

Neschimbat între cele două versiuni

b)obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unități de cult, obiective sportive, medicale, precum și obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervației Biosferei "Delta Dunării" se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcațiuni cu scop turistic și de agrement și de aprovizionare cu alimente și combustibil, pontoane plutitoare și adăposturi pescărești pentru pescari constituiți în asociații;

Neschimbat între cele două versiuni

c)locuințe sau case de vacanță, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice;

Neschimbat între cele două versiuni

d)obiective instalate în fondul forestier național înainte de anul 1990, precum și suprafețele aferente activelor vândute, în condițiile legii, de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva;

Neschimbat între cele două versiuni

e)surse și rețele de apă și de canalizare, text adăugat: inclusiv ape minerale, (sfârșit)surse și rețele de energie din resurse convenționale sau regenerabile, rețele și sisteme de comunicații, drumuri de interes județean și local, parcuri recreative, parcuri tematice și/sau educaționale, text adăugat: situri arheologice înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, monumente istorice, centre de management integrat al deșeurilor, (sfârșit)precum și lucrări și/sau construcții hidrotehnice și de piscicultură;

Modificat prin Legea nr. 175/2017· în vigoare din 21.07.2017

f)explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri; explorarea, exploatarea și transportul resurselor de petrol și gaze naturale, precum și instalarea, repararea, întreținerea, dezafectarea rețelelor de transport sau distribuție petrol, gaze naturale sau energie electrică.

Neschimbat între cele două versiuni

(2)Amplasarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiții, care trebuie îndeplinite cumulativ:

Neschimbat între cele două versiuni

a)construcția și terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiași persoane;

Neschimbat între cele două versiuni

b)suprafața maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcția, accesul și împrejmuirea, este de maximum 250 mp în cazul proprietăților forestiere mai mari de 5 ha și de maximum 5% din suprafața proprietății forestiere, dar nu mai mare de 200 mp, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică de 5 ha.

Neschimbat între cele două versiuni

(3)Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier național, iar suprafața terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafața terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier național. La realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. e), al căror beneficiar este o unitate administrativ-teritorială sau o instituție publică, compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafață și valoare sunt cel puțin egale cu suprafața și valoarea terenului care face obiectul scoaterii definitive.

Neschimbat între cele două versiuni

(4)Prin excepție de la prevederile alin. (3), pentru suprafețele mai mici de 50 mp, beneficiarul scoaterii definitive poate să nu ofere teren în compensare, situație în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de 5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, situație în care nu achită cheltuielile de instalare și întreținere a vegetației forestiere până la realizarea stării de masiv.

Neschimbat între cele două versiuni

(5)Taxa procentuală prevăzută în anexa nr. 2 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică la calculul obligațiilor bănești, este 100, în cazul scoaterilor definitive cu compensare a terenurilor din fondul forestier național.

Neschimbat între cele două versiuni

(6)Terenurile cu care se realizează compensarea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie numai din afara fondului forestier național, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situația în care suprafața minimă a unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în zonele de stepă, alpină și subalpină.

Neschimbat între cele două versiuni

(7)Pentru terenurile prevăzute la alin. (6) sunt obligatorii înscrierea în amenajamentele silvice și asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum și împădurirea în maximum două sezoane de vegetație.

Neschimbat între cele două versiuni

(8)În județele în care suprafața fondului forestier este sub 30% din suprafața județului, compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiași județ.

Neschimbat între cele două versiuni

(9)Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier național și terenurile preluate în compensare dobândesc situația juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc și se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare și a procesului-verbal de predare-primire, încheiat între părți, în condițiile legii.

Neschimbat între cele două versiuni

(10)Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc nu fac obiectul scoaterii definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier și sunt permise numai în situația în care realizarea amenajărilor nu implică tăieri de arbori sau defrișări.

Neschimbat între cele două versiuni

(11)Autorizarea construcțiilor la distanțe mai mici de 50 m de liziera pădurii, în afara fondului forestier, se face cu avizul structurii teritoriale a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei documentații depuse cu localizarea în coordonate stereografice 1970.

Neschimbat între cele două versiuni
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul silvic

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 2Modificat alin. (2) lit. e)Compară
Art. 4Modificat rândul 1Compară
Art. 6Modificat alin. (2)Compară
Art. 11Modificat alin. (3) lit. b)Compară
Art. 12^1Intrat în vigoareDeschide
Art. 14Modificat alin. (4), alin. (5)Compară
Art. 16Modificat alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (10), alin. (11), alin. (12), alin. (13), alin. (14), alin. (15)Compară
Art. 18Modificat rândul 1, lit. a), lit. b)Compară
Art. 20Modificat alin. (3)Compară
Art. 21Completat cu alin. (2^1), alin. (2^2), alin. (2^3), alin. (2^4)Compară
Art. 23Modificat alin. (1), alin. (3)Compară
Art. 30Modificat alin. (1)Compară
Art. 32Modificat alin. (1)Compară
Art. 51Completat cu alin. (2^1)Compară
Art. 59Modificat alin. (3) lit. c), alin. (5^1), alin. (5^2), alin. (5^2) lit. a), alin. (5^2) lit. b), alin. (5^2) lit. c), alin. (5^3), alin. (5^3) lit. a), alin. (5^3) lit. b), alin. (5^3) lit. c), alin. (5^3) lit. d), alin. (5^4), alin. (5^5), alin. (5^6), alin. (5^7), alin. (5^8), alin. (5^9), alin. (6), alin. (6^1), alin. (6^2), alin. (6^3)Compară
Art. 62Modificat alin. (3), alin. (4^1), alin. (4^2), alin. (4^3)Compară
Art. 68Completat cu alin. (3)Compară
Art. 73Modificat rândul 1Compară
Art. 90Modificat alin. (2)Compară
Art. 95Completat cu alin. (4)Compară
Art. 97Modificat alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. a^1), alin. (1) lit. a^2)Compară
Art. 98Modificat rândul 1Compară
Art. 105Modificat alin. (2), alin. (2^1), alin. (2^2), alin. (2^2) lit. a), alin. (2^2) lit. b), alin. (2^2) lit. c), alin. (2^2) lit. d), alin. (2^2) lit. e), alin. (4)Compară
Art. 107Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d)Compară
Art. 107^1Intrat în vigoareDeschide
Art. 120Modificat alin. (5)Compară
Art. 133Intrat în vigoareDeschide

Înapoi la art. 37