Închide

Codul silvic · Comparație

Art. 109

Versiunea veche
12.08.2015 → 10.09.2020Forma dată de Legea nr. 133/2015
Versiunea nouă
11.09.2020 → prezentModificată prin Legea nr. 197/2020
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
6 schimbări în 6 alineate · 8 alineate neschimbateAnterioarăUrmătoarea

(1)Furtul de text eliminat: arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, (sfârșit)puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire text eliminat: și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național (sfârșit)constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează:

Modificat prin Legea nr. 197/2020· în vigoare din 11.09.2020Anterioară

a)cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

Neschimbat între cele două versiuni

b)cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depășește valoarea prevăzută la lit. a);

Neschimbat între cele două versiuni

c)cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

Neschimbat între cele două versiuni

d)cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depășește de 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Neschimbat între cele două versiuni

(1^1)text adăugat: Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează: (sfârșit)

Adăugat prin Legea nr. 197/2020· în vigoare din 11.09.2020

a)text adăugat: cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei; (sfârșit)

Adăugat prin Legea nr. 197/2020· în vigoare din 11.09.2020

b)text adăugat: cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă între limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei; (sfârșit)

Adăugat prin Legea nr. 197/2020· în vigoare din 11.09.2020

c)text adăugat: cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei. (sfârșit)

Adăugat prin Legea nr. 197/2020· în vigoare din 11.09.2020

(2)Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) text adăugat: și (1^1) (sfârșit)se majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:

Modificat prin Legea nr. 197/2020· în vigoare din 11.09.2020Următoarea

a)de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă;

Neschimbat între cele două versiuni

b)în timpul nopții;

Neschimbat între cele două versiuni

c)în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național;

Neschimbat între cele două versiuni

d)de personal silvic.

Neschimbat între cele două versiuni
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul silvic

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 5Completat cu lit. n)Compară
Art. 11Completat cu alin. (7) lit. f^1)Compară
Art. 12Completat cu alin. (3)Compară
Art. 14Modificat alin. (5)Compară
Art. 19Completat cu alin. (1^1)Compară
Art. 20Modificat alin. (3), alin. (3^1), alin. (3^2)Compară
Art. 21Completat cu alin. (1^1)Compară
Art. 22Completat cu alin. (1^1), alin. (1^2), alin. (1^3), alin. (1^4)Compară
Art. 27Modificat alin. (3)Compară
Art. 29Modificat alin. (5)Compară
Art. 33Modificat alin. (3) lit. g)Compară
Art. 51Modificat alin. (2^1)Compară
Art. 54Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)Compară
Art. 59Modificat alin. (5^1), alin. (5^2), alin. (5^3), alin. (11)Compară
Art. 60Completat cu alin. (5) lit. a^1), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9)Compară
Art. 62Modificat alin. (3)Compară
Art. 64Completat cu alin. (4)Compară
Art. 68Completat cu alin. (2^1), alin. (2^2)Compară
Art. 72Completat cu alin. (1^1), alin. (1^2)Compară
Art. 83Modificat alin. (2)Compară
Art. 97Modificat alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. a^1), alin. (1) lit. a^2), alin. (2), alin. (2^1), alin. (2^2)Compară
Art. 97^1Intrat în vigoareDeschide
Art. 98Modificat rândul 1Compară
Art. 107Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (1^1) lit. a), alin. (1^1) lit. b), alin. (1^1) lit. c), alin. (2), alin. (4)Compară
Art. 116Modificat rândul 1Compară
Art. 126Modificat alin. (1)Compară

Înapoi la art. 109