Partea SPECIALĂ › Titlul VIII Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială › Capitolul II Infracțiuni contra familiei
Art. 380Împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu
Compară două versiuni
(1)Părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Fapta nu se pedepsește dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.
(3)Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a Codului penal față de legislatie.just.ro a fost la 20.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 01.02.2014 | Intrat în vigoare | Legea nr. 286/2009 | Forma inițială |