Închide

Codul fiscal · Comparație

Art. 388 Condiții de autorizare ca importator autorizat

Versiunea veche
01.01.2016 → 23.07.2017Forma dată de Legea nr. 227/2015
Versiunea nouă
24.07.2017 → 30.03.2026Modificată prin Legea nr. 177/2017
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
1 schimbare în rândul 1 · lit. a), lit. b), lit. c), lit. d) neschimbate

text eliminat: Comisia (sfârșit)text adăugat: Autoritatea prevăzută la art. 359 alin. (1) (sfârșit)eliberează autorizația de importator autorizat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

Modificat prin Legea nr. 177/2017· în vigoare din 24.07.2017

a)au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;

Neschimbat între cele două versiuni

b)în cazul unei persoane fizice care urmează să-și desfășoare activitatea ca importator autorizat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

Neschimbat între cele două versiuni

c)în cazul unei persoane juridice care urmează să-și desfășoare activitatea ca importator autorizat, persoana însăși sau oricare dintre administratorii acesteia să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

Neschimbat între cele două versiuni

d)solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de A.N.A.F.

Neschimbat între cele două versiuni
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 22 Scutirea de impozit a profitului reinvestitModificat alin. (4)Compară
Art. 47 Definiția microîntreprinderiiModificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (1) lit. e), alin. (2), rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), lit. d), lit. e)Compară
Art. 48 Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderiiModificat alin. (3), alin. (8)Compară
Art. 54 Reguli de determinare a condițiilor de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilorModificat rândul 1Compară
Art. 55 Termenele de declarare a mențiunilorModificat alin. (3)Compară
Art. 76 Definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilorModificat alin. (4) lit. t)Compară
Art. 78 Determinarea impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilorModificat rândul 4Compară
Art. 107 Calculul și plata impozitului pe veniturile din activități agricoleCompletat cu alin. (5^1)Compară
Art. 114 Definirea veniturilor din alte surseCompletat cu alin. (2) lit. a^2), alin. (2) lit. a^3)Compară
Art. 115 Calculul impozitului și termenul de platăCompletat cu alin. (1^1)Compară
Art. 125 Reguli privind asocierile fără personalitate juridicăModificat alin. (7), alin. (8^1), rândul 1Compară
Art. 139 Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilorModificat alin. (1) lit. o)Compară
Art. 155 Categorii de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătateModificat alin. (1) lit. d)Compară
Art. 169 Depunerea declarațiilorModificat alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. e), alin. (3), alin. (3^1), alin. (3^2)Compară
Art. 171Modificat alin. (2)Compară
Art. 174 Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)Modificat alin. (1) lit. d)Compară
Art. 179Modificat alin. (1) lit. c)Compară
Art. 281 Faptul generator pentru livrări de bunuri și prestări de serviciiModificat alin. (9)Compară
Art. 316 Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVAModificat alin. (19)Compară
Art. 336 DefinițiiModificat pct. 4, lit. a), lit. b), lit. c), lit. d), lit. e)Compară
Art. 342 Nivelul accizelorModificat alin. (1), alin. (2), alin. (13)Compară
Art. 359 Reguli generaleModificat alin. (1), alin. (2)Compară
Art. 363 Cererea de autorizare ca antrepozit fiscalModificat alin. (4)Compară
Art. 366 Respingerea cererii de autorizareCompletat cu alin. (3), alin. (4)Compară
Art. 369 Anularea, revocarea și suspendarea autorizației de antrepozit fiscalModificat alin. (5)Compară
Art. 371 Cererea de autorizare ca destinatar înregistratModificat alin. (1)Compară
Art. 374 Respingerea cererii de autorizare ca destinatar înregistratModificat alin. (2)Compară
Art. 377 Revocarea autorizației de destinatar înregistratModificat alin. (3), alin. (4)Compară
Art. 379 Cererea de autorizare ca expeditor înregistratModificat alin. (1)Compară
Art. 380 Condiții de autorizare ca expeditor înregistratModificat rândul 1Compară

… și încă 6

Înapoi la art. 388