Închide

Codul fiscal · Comparație

Art. 360

Versiunea veche
03.01.2016 → 23.07.2017Forma dată de Legea nr. 358/2015
Versiunea nouă
24.07.2017 → 19.01.2019Modificată prin act nemenționat de sursă
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
7 schimbări în 7 alineateAnterioarăUrmătoarea

(1)text eliminat: În exercitarea atribuțiilor sale, Comisia poate solicita orice informații și documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, de la A.N.A.F. și de la alte instituții ale statului, pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate. (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 24.07.2017Anterioară

(2)text eliminat: În cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau A.N.A.F., aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituții. Nerespectarea acestei obligații atrage măsurile sancționatoare prevăzute de legislația în vigoare. (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 24.07.2017

(3)text eliminat: Comisia poate solicita, după caz, participarea la ședințe a organelor de control care au încheiat actele de control, precum și a reprezentantului legal al operatorului economic în cauză. (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 24.07.2017

(4)text eliminat: Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul secretariatului care funcționează în cadrul direcției de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, direcție desemnată prin hotărârea Guvernului de organizare și funcționare a ministerului. (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 24.07.2017

(5)text eliminat: În exercitarea atribuțiilor sale, direcția de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale și teritoriale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și, respectiv, de la A.N.A.F. orice alte informații și documente pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate. (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 24.07.2017

(6)text eliminat: Competențele, componența, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Comisiei sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice. (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 24.07.2017

text adăugat: Abrogat (sfârșit)

Adăugat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 24.07.2017Următoarea
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 361Modificat rândul 1Compară
Art. 393^1 Activitate de monitorizare și controlIntrat în vigoareDeschide

Înapoi la art. 360