Închide

Codul fiscal · Comparație

Art. 252

Versiunea veche
01.01.2016 → 29.03.2018Forma dată de Legea nr. 227/2015
Versiunea nouă
30.03.2018 → prezentModificată prin act nemenționat de sursă
Opțiuni de comparație
5 schimbări în 5 alineateAnterioarăUrmătoarea

(1)text eliminat: Pe parcursul perioadei de tranziție, prevăzută la art. 246, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010, obligațiunile naționale și internaționale și alte titluri de creanțe negociabile, a căror primă emisiune este anterioară datei de 1 martie 2001 sau pentru care prospectele emisiunii de origine au fost aprobate înainte de această dată de autoritățile competente, în înțelesul Directivei nr. 80/390/CEE privind cerințele de redactare, verificare și distribuire a informațiilor necesare listării ce trebuie publicate pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a bursei, sau de către autoritățile competente ale țărilor terțe, nu sunt considerate creanțe, în înțelesul art. 242 alin. (1) lit. a), cu condiția ca niciun fel de emisiuni noi ale acestor titluri de creanțe negociabile să nu fi fost realizate începând cu data de 1 martie 2002. Totuși, dacă perioada de tranziție se prelungește după data de 31 decembrie 2010, prevederile prezentului alineat continuă să se aplice doar în ceea ce privește aceste titluri de creanțe negociabile: (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 30.03.2018Anterioară

a)text eliminat: care conțin clauzele de sumă brută sau de restituire anticipată; și (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 30.03.2018

b)text eliminat: atunci când agentul plătitor, așa cum este definit la art. 240 alin. (1) și (2), este stabilit în unul dintre statele membre care aplică reținerea la sursă și atunci când agentul plătitor plătește dobânda direct sau garantează dobânda pentru beneficiul imediat al beneficiarului efectiv rezident în România. Dacă o nouă emisiune pentru titlurile de creanțe negociabile menționate mai sus, emise de un guvern sau de o entitate asimilată, care acționează ca autoritate publică sau al cărei rol este recunoscut de un tratat internațional, în înțelesul art. 253, este realizată începând cu data de 1 martie 2002, ansamblul acestor titluri emise, constând în emisiunea de origine și în oricare alta ulterioară, este considerat ca fiind o creanță, în înțelesul art. 242 alin. (1) lit. a). (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 30.03.2018

(2)text eliminat: Prevederile alin. (1) nu împiedică impozitarea veniturilor obținute din titlurile de creanțe negociabile la care se face referire la alin. (1), conform prevederilor prezentului cod. (sfârșit)

Eliminat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 30.03.2018

text adăugat: Abrogat. (sfârșit)

Adăugat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 30.03.2018Următoarea
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 238AbrogatDeschide
Art. 239AbrogatDeschide
Art. 240AbrogatDeschide
Art. 241AbrogatDeschide
Art. 242AbrogatDeschide
Art. 243AbrogatDeschide
Art. 244AbrogatDeschide
Art. 245AbrogatDeschide
Art. 246AbrogatDeschide
Art. 247AbrogatDeschide
Art. 248AbrogatDeschide
Art. 249AbrogatDeschide
Art. 250AbrogatDeschide
Art. 251AbrogatDeschide
Art. 253AbrogatDeschide
Art. 254AbrogatDeschide
Art. 408 Dovezi alternative ale primirii și ale ieșiriiModificat alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b)Compară

Înapoi la art. 252