Închide

Codul fiscal 2003 · Comparație

Art. 28

Versiunea veche
01.11.2008 → 31.12.2008Forma dată de act nemenționat de sursă
Versiunea nouă
01.01.2009 → 31.03.2009Modificată prin act nemenționat de sursă
Opțiuni de comparație
Textul este identic în cele două versiuni.

(1)În cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile și cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere.

Neschimbat între cele două versiuni

(2)Orice asociere fără personalitate juridică dintre persoane juridice străine, care își desfășoară activitatea în România, trebuie să desemneze una din părți care să îndeplinească obligațiile ce îi revin fiecărui asociat potrivit prezentului titlu. Persoana desemnată este responsabilă pentru:

Neschimbat între cele două versiuni

a)înregistrarea asocierii la autoritatea fiscală competentă, înainte ca aceasta să înceapă să desfășoare activitate;

Neschimbat între cele două versiuni

b)conducerea evidențelor contabile ale asocierii;

Neschimbat între cele două versiuni

c)plata impozitului în numele asociaților, conform art. 34 alin. (1);

Neschimbat între cele două versiuni

d)depunerea unei declarații fiscale trimestriale la autoritatea fiscală competentă, care să conțină informații cu privire la partea din veniturile și cheltuielile asocierii care este atribuibilă fiecărui asociat, precum și impozitul care a fost plătit la buget în numele fiecărui asociat;

Neschimbat între cele două versiuni

e)furnizarea de informații în scris, către fiecare asociat, cu privire la partea din veniturile și cheltuielile asocierii care îi este atribuibilă acestuia, precum și la impozitul care a fost plătit la buget în numele acestui asociat.

Neschimbat între cele două versiuni

(3)Într-o asociere fără personalitate juridică între două sau mai multe persoane juridice române, veniturile și cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare din asociere.

Neschimbat între cele două versiuni

(4)Într-o asociere fără personalitate juridică cu o persoană juridică străină și/sau cu persoane fizice nerezidente, precum și cu persoane fizice române, persoana juridică română trebuie să îndeplinească obligațiile ce îi revin fiecărui asociat, potrivit prezentului titlu.

Neschimbat între cele două versiuni
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal 2003

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 27Completat cu rândul 1Compară
Art. 29Completat cu rândul 1Compară
Art. 31ModificatCompară
Art. 32ModificatCompară
Art. 35ModificatCompară
Art. 38ModificatCompară
Art. 68Completat cu rândul 2Compară
Art. 234ModificatCompară
Art. 236ModificatCompară

Înapoi la art. 28