Închide

Art. 477Desfacerea adopției la cererea adoptatorului

În vigoaredin 01.10.2011Verificat față de legislatie.just.ro la 25.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului civil față de legislatie.just.ro a fost la 25.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Adopția poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viața lor sau a ascendenților ori descendenților lor, precum și atunci când adoptatul s-a făcut vinovat față de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 2 ani.

(2)Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopția poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moștenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia.

(3)Adopția poate fi desfăcută la cererea adoptatorului numai după ce adoptatul a dobândit capacitate deplină de exercițiu, în condițiile legii, chiar dacă faptele au fost săvârșite anterior acestei date.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.10.2011Intrat în vigoareLegea nr. 71/2011Forma inițială